Cine a compus piesa „Ceaușescu se răzbună”. Este un nume aproape străin în lumea showbiz-ului românesc, unii susținând că artista nu a știut să își vândă bine marfa. Totuși, cântăreața mărturisește că nu partea financiară a stimulat-o să-și transpună gândurile pe foaie, ci trăirile interioare. Câți bani a câștigat din comercializarea melodiei.
Celebra piesă „Ceaușescu se răzbună” este des ascultată de români în perioada sfârșitului și începutului de an. Există și un motiv bine întemeiat pentru care se întâmplă acest lucru. Fie se apropie ziua de Crăciun, când cuplul dictator a fost executat la Târgoviște, fie este vorba despre ziua de naștere a fostului șef de stat român, 26 ianuarie.
În ciuda faptului că melodia s-a bucurat de un succes uimitor în țară, puțini știu cine se află în spatele acesteia. Este vorba despre o solistă din Galați, în vârstă de 67 de ani, pe nume Dida Agache. Nu este un nume foarte cunoscut în monden. Nu o dată i s-a spus că nu a știut să își vândă marfa.
Dida Agache a vorbit, într-un interviu oferit presei românești, despre melodia inspirată din „Epoca de Aur”. Artista a spus că a compus piesa muzicală despre președintele comunist Nicolae Ceaușescu în urma unor trăiri interioare. A preferat, cel mai probabil, să le țină pentru ea, fiindcă nu a vorbit pe larg despre emoțiile sale.
„Am vrut să compun despre acea perioadă. Nimic mai mult! Și am încercat să mă inspir din realitate, din ceea ce am trăit sau s-a întâmplat. Așa am ajuns să cânt despre Nicolae Ceaușescu”, a declarat Dida Agache, într-o intervenție pentru publicația Impact.
Piesa „Ceaușescu se răzbună” a fost înregistrată pentru prima dată în urmă cu mai bine de 15 ani de zile. Solista din Galați a inclus melodia în două albume muzicale, dintre care unul este datat 2005. Ambele s-au vândut foarte bine, chiar peste așteptări, potrivit mărturisirilor făcute de Dida Agache.
„Nu știu să vă spun în câte exemplare, fiindcă de distribuția albumelor nu m-am ocupat eu. Eu doar am înregistrat”, a spus cântăreața din Galați.
Dida Agache interpretează melodia „Ceaușescu se răzbună” alături de formația Trio Royal. Membrii acesteia sunt, mai degrabă, rude, potrivit spuselor sale. Din trupa muzicală fac parte nora, fiul și nepoata artistei. Nu a câștigat bani mulți de pe urma comercializării piesei.
Citește și: Irina Loghin, interzisă din cauza Elenei Ceaușescu. Cu ce a enervat-o pe soția dictatorului Nicolae
„Am primit o sumă modică, ceva în jurul a 20 de milioane, cum era pe vremea aceea. Chiar mi-a reproșat un impresar că nu am știut să-mi vând marfa. Numai că eu nu am urmărit să fac asta!”, a spus Dida Agache.