Christian Eriksen, din nou pe teren. Au trecut 6 luni de când starul naționalei Danemarcei s-a prăbușit pe gazon, din cauza unui stop cardiac, în timpul unui meci de la Euro 2020. O jumătate de an în care, după ce i s-a pus un defibrilator cardiac, Eriksen s-a recuperat, urmând sfaturile medicilor. Legitimat încă la Inter Milano, mijlocașul de 29 de ani nu mai poate juca în Italia, din cauza legislației medicale din Peninsulă.
Christian Eriksen, din nou pe teren. Internaționalul danez a scăpat cu viață din stopul cardiac suferit acum 6 luni, la Euro 2020. Lui Eriksen i s-a montat un defibrilator și s-a retras în țara natală pentru tratament și recuperare. Jucătorul legitimat la Inter Milano ar dori să revină în fotbal, dar nu mai poate juca la campioana Italiei. Deși mai are contract până în 2024, jucătorul de 29 de ani se confruntă cu regulile medicale din Peninsulă.
Autoritățile italiene interzic participarea unui sportiv profesionist la competiții dacă au montat vreun dispozitiv cardiac, așa cum este și cel purtat de starul danez.
Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter”, a declarat Francesco Braconaro, membru al comisiei medicale a federației italiene, citat de Football-Italia.
De curând, campioana Italiei a anunțat că este dispusă să-l lase pe Eriksen să se transfere, contra unei sume modice, într-un campionat unde purtarea de dispozitive cardiace este permisă. Cota de piață a jucătorului era de 18,5 milioane de euro, la 30 iunie 2021, dar clubul italian speră să obțină o compensație financiară din partea UEFA. Motivul ar fi că infarctul fotbalistului s-a petrecut într-o competiție organizată de forul european.
Cea mai probabilă destinație pentru Eriksen părea să fie Ajax Amsterdam, echipă la care a mai jucat timp de 3 sezoane, la începutul carierei, între 2010-2013. În Eredivisie este permis ca jucătorii cu dispozitive cardiace să joace în campionatul Olandei. Un exemplu este chiar posibilul coleg al lui Eriksen, fundașul Daley Blind, care evoluează cu un starter cardiac la echipa din Amsterdam.
Publicația Goal a dezvăluit, însă, că Christian Eriksen se antrenează la baza echipei unde si-a făcut junioratul, în Danemarca. Clubul se numește Odense Boldklub și ar putea fi următoarea destinație pentru jucătorul în vârstă de 29 de ani.
Eriksen ne-a căutat, acum se antrenează individual. Este ceva natural pentru el, a jucat aici pe vremea junioratului și locuiește în apropiere. Suntem fericiți să-i putem oferi șansa să se antreneze!”, a spus un purtător de cuvânt al clubului danez, citat de goal.com.
Eriksen a jucat pentru Odense Boldklub înainte de a pleca la Ajax, în 2009, după care a debutat și la echipa națională pentru care a strâns 109 selecții. La ora actuală, Odense este pe locul 14 în prima ligă daneză fără mari șanse să mai prindă play-off-ul campionatului.