Chinul în care a murit Benone Sinulescu. Ultimele clipe au fost dureroase. Soția lui e transfigurată de durere VIDEO

După vestea cumplită că Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață fulgerător, fanii muzicii populare au mai primit un șoc! Marele artist Benone Sinulescu a murit, lăsând în urma sa o soție îndurerată și sfâșiată de durere.

Benone Sinulescu s-a stins în chinuri groaznice

Elena, soţia lui Benone Sinulescu, nu-și revine din șocul pierderii partenerului ei. Cei doi au fost împreună o viață de om, iar acum se vede singură, fără vreun sprijin. Aflată la căpătâiul sufletului său pereche, nevasta lui nea Beni face dezvăluiri șocante despre ultimele clipe de viață ale interpretului de muzică populară.

Soția lui rupe tăcerea

Elena şi Benone Sinulescu au fost căsătoriți timp de patru decenii. Chiar cu o zi înainte de decesul artistului, pe 17 noiembrie, au împlinit 40 de ani de relaţie. Rămasă fără iubitul ei soț, femeia este transfigurată de durere şi abia îşi mai găseşte cuvintele.

„Este un moment cumplit, nu am cuvinte să-l descriu. De multe ori mă abţin, nici să nu mai vorbesc. Este un moment foarte greu, despărţirea asta este cumplită.

Într-adevăr, am fost foarte compatibili, ne-am împăcat foarte bine. Am rezistat împreună 40 ani, pe care i-am împlinit chiar pe 17 noiembrie, iar el a plecat a doua zi. Undeva, a vrut să fie o sumă rotundă probabil. Nu-mi găsesc nici cuvintele, sunt atât de debusolată şi amărâtă, încât mi-e greu să vorbesc, vă spun sincer.”, a mărturisit Elena Sinulescu, la Teo Show.

Ultimele clipe de viață ale lui nea Beni au fost dureroase

Recent, nevasta regretatului cântăreț de muzică populară a dorit să lămurească toate informaţiile apărute în presă, legate de starea de sănătate din ultima vreme a lui Benone. Potrivit acesteia, artistul a făcut pneumonie de aspiraţie care i-a blocat căile respiratorii. În plus, avea și probleme cardiace. Acest cumul de factori a dus la decesul lui Benone Sinulescu.

„A făcut pneumonie de aspiraţie în ultimul moment, care cu toate perfuziile şi cantitatea de oxigen pe care i-au dat-o concentratoarele, nu a reuşit să elimine acea flegmă care s-a depus în gâtul lui şi care pur şi simplu i-au blocat căile respiratorii.

El avea şi probleme cardiace. Nu a putut fi operat, i s-a recomandat doar tratament medicamentos. A urmat sfaturile medicilor, chiar se recuperase după perioada din vară, dar a apărut această pneumonie care i-a pus capac.”, a mai spus soția lui nea Beni.

Elena Sinulescu i-a respectat cea mai mare dorință

Deși s-a confruntat cu probleme grave de sănătate specifice vârstei, solistul nu a vrut să-și expună viața, ci a preferat să sufere în tăcere, departe de ochii lumii. De altfel, a fost cea mai mare dorință a sa, pe care Elena, soția lui, i-a îndeplinit-o.

„Eu am vrut discreţie totală, pentru că el nu a vrut să îşi expună public decât actul artistic şi nu starea de sănătate specifică vârstei. În momentul în care eu i-am spus că o să chem salvarea, el a zis că refuză categoric. Am fost nevoită să apelez la o clinică privată, să vină o salvare privată, fără girofare, ca să nu se afle. Şi i-am respectat dorinţa, nimic mai mult.

Am lăsat presa să vorbească ceea ce a dorit, chiar dacă multe lucruri erau false. Am trecut peste ele şi mi-am văzut în continuare de sănătatea lui.

În toate aceste luni, după ce s-a recuperat în vară, nu a avut nicio problemă, până acum o săptămână, când a fost chemată salvarea.”, a declarat Elena Sinulescu.