Madelyn Greco a adus pe scena iUmor un al doilea moment de acest gen. Totuși, numărul ales a reprezentat o premieră pentru domni de data aceasta. De ce Cheloo a fost în extaz și ce a ales să prezinte aceasta la show-ul de divertisment preferat de români?
Madelyn Greco a venit de departe cu scopul de aduce o premieră pe scena de la iUmor. Aceasta, de meserie body painter, a apărut în fața spectatorilor și a juraților într-o vestimentație extrem de provocatoare, dar nimic nu arăta ceea ce urma să facă. Femeia i-a făcut un portret lui Cheloo doar cu ajutorul nurilor. „Mi-a curs o bală…O femeie la 40-50 de ani, care te face dintr-o privire”, a fost replica lui Mihai Bendeac, după terminarea numărului acesteia.
Madelyn a tăiat respirația tuturor bărbaților aflați în platou încă de la primi pași pe care i-a făcut. Nu a trecut mult până să surprindă mai tare. Aceasta s-a pus pe treabă imediat – a dansat extrem de provocator, iar în timpul mișcărilor sale ample din bust a reușit să-l deseneze pe unul dintre cei mai ursuzi jurați, Cheloo. Amintim că un astfel de moment a mai fost la show-ul de amuzament, dar atunci Bendeac era desenat de organul reproducător al unui bărbat.
„Nu l-aș considera dresaj, dog coach ține de tot ce este comportament canin, pregătire fizică și educare”, a spus Adrian Stoica, cel care i-a impresionat până la lacrimi pe oamenii de acasă.
Jurații, dar și prezentatorii, au apreciat întâi de toae legătura care s-a format între concurent și Hurricane. Delia a recunoscut că „a fost de departe cel mai frumos moment de la iUmor”, iar Cheloo a spus „mă sperie ideea de a avea un câine atât de deștept în casă”. „Mai sunt și momente inexplicabile la iUmor, nu știu ce m-a făcut să am starea asta, ce anume mi-a transmis”, a spus Badea, unul dintre prezentatorii emisiunii.