05 aug. 2019 | 10:25

Cercetările în casa criminalului din Caracal continuă și azi. Dincă le-ar fi aruncat fetelor bani pe bancheta din spate

Știri generale
Cercetările în casa criminalului din Caracal continuă și azi. Dincă le-ar fi aruncat fetelor bani pe bancheta din spate

A patra zi de verificări pentru anchetatori în cazul Caracal! Oameni legii au revenit, luni – 5 august, în casa lui Gheorghe Dincă, pentru continuarea cercetărilor. Aceștia încercă astfel să afle dacă, în afară de Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, mai există și alte victime.

A patra zi de cercetări în casa criminalului din Caracal

Anchetatorii au revenit, luni – 5 august, în casa groazei din Caracal, pentru a efectua noi verificări. Cercetările au loc, după ce duminică aceștia au ridicat mai multe probe din acest loc. Potrivit antena3.ro, câteva fire de păr care nu aparțin Luizei Melencu sau Alexandrei Măceșanu deschid noi piste pentru anchetatori. Se încearcă astfel să se afle dacă numărul victimelor este mult mai mare, așa cum s-a vehiculat în ultima perioadă.

Probe noi în cazul Caracal! Ce s-a descoperit în curtea lui Gheorghe Dincă?

Probe noi în cazul Caracal! Ce s-a descoperit în curtea lui Gheorghe Dincă?

În cea de-a patra zi de verificări, antena3.ro arată că cel puțin 60 de polițiști și ofițeri, de la Serviciul Omoruri din Capitală, coordonați de trei procurori de la Direcția de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism vor ajunge la casa lui Dincă pentru noi săpături, asta după ce duminică la ora 17:00, s-a tras linie, pentru că probele găsite în cele trei zile au fost ambalate și sigiliate, iar apoi au fost trimise în Capitală.

Duminică, au fost efectuate verificări în podul casei, dar și în curtea locuinței, care are o suprafață de aproximativ cinci hectare. Au fost strânse probe din podul casei, dar și haine, care au fost găsite pe un câmp dintre Caracal şi Caracal, care potrivit primelor informații nu ar aparține Luizei sau Alexandrei. Gheorghe Dincă s-a aflat și el alături de anchetatori la percheziții, la casa sa din Caracal, iar după finalizarea lor el a fost dus în arestul IPJ Olt.

Noi declarații făcute de Gheorghe Dincă despre victimele sale

Potrivit declarațiilor oferite de avocatul lui Dincă, bărbatul nu o cunoștea pe Luiza Melencu, însă a luat-o la ocazie, crezând că este o „femeie ușoară”. El i-a aruncat acesteia bani pe banchetă.

„Mi s-a părut o femeie ușoară. Am crezut că e prostituată, de-asta i-am dat bani, crezând că va accepta să întreţină relatii sexuale cu mine”, a povestit Dincă, potrivit Observator, citat de spynews.ro. Aceeași atitudine a avut-o și față de Alexandra Măceșanu.

Foto: Facebook (Christian Sabbagh)

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro