Traiul la bloc nu este simplu, mai ales dacă înainte ai stat la curte. Dar trăim în societate cu toții, așa că este de bun simț să ne respectăm. Pe lângă acestea, există alte restricții pe care, dacă cei care împart același complex ar ține cont de el, le-ar face și viața mai ușoară și chiar mai ieftină, dar i-ar ține departe și de tragedii.
Prima dintre ele este că lasă în priză aparatele de aer condiționat și televizoarele. Peste toate, se adaugă și folosirea, în special a aparatului de aer, 24 din 7. Pare mult mai ușor să-l lăsați în funcțiune pe parcursul întregii zile, dar în felul acesta consumați multă energie electrică. Astfel, dacă nu sunteți acasă, este recomandat să închideți unitatea sau să ajustați temperatura așa încât să nu meargă continuu.
De asemenea – o regulă ce implică sănătatea – ar fi să închideți aerul condiționat pe timpul nopții. Oricum, corpul nostru suportă temperaturi mai ridicate mult mai bine în timpul somnului. Alternativa ar fi să programați unitatea să pornească la o anumită oră.
O altă regulă care, din neatenție, aduce multe costuri este să lăsați geamul deschis iarna, în timp ce caloriferul este deschis. Acest lucru se întâmplă cu precădere în bucătărie, unde ba se face mâncare și hota nu face față, ba există fumători. Desigur, acest lucru se poate petrece și în alte încăperi, atunci când vrem să aerisim, căci procesul trebuie făcut deși afară sunt grade cu minus.
Specialiștii recomandă ca înainte de a aerisi încăperile locuinței să închidem centrala. Lăsăm apoi geamurile larg deschise preț de câteva minute, apoi le închidem și repornim centrala sau, după caz, robinetul termostat. Astfel, poți repeta acest lucru chiar și de două ori pe zi.
A treia neplăcere care s-ar putea să vă ardă la buzunar vine din efectul îmbăierii. Mai exact, mulți dintre locatari fac baie în loc de duș. Deși este o plăcere, baia poate cauza un consum excesiv de apă, astfel că este bine ca de cele mai multe ori să ne răcorim cu un duș.
Ultima, dar nu cea din urmă, este legată de electricitate. Aceasta poate fi și cea mai importantă, mai ales din acest an încolo, din cauza liberalizării pieței energiei, îndeosebi pentru cei care încă nu și-au ales o companie și care pot plăti chiar și cu 25% mai mult. Alegeri se mai pot face încă, dar până atunci o variantă este să fiți atenți și la obiectele de iluminat alese. Nu mulți se uită la becurile sau ledurile care consumă mai puțin și iau de pe raft orice.