06 oct. 2020 | 14:45

Cele mai importante 5 obiecte pe care trebuie să le reciclezi dacă vrei să respiri aer curat în orașul tău

Știri generale
Cele mai importante 5 obiecte pe care trebuie să le reciclezi dacă vrei să respiri aer curat în orașul tău
Cele mai importante 5 obiecte pe care trebuie să le reciclezi dacă vrei să respiri aer curat în orașul tău

Deși pare greu de crezut, posibilitatea de a ne trezi dimineața și a inspira oxigen se datorează mediului înconjurător. Astfel, în timp ce metropolele devin tot mai aglomerate, pădurile și zonele verzi ne îndeamnă să ne reîncărcăm bateriile, în inima naturii.

Cele mai importante 5 obiecte pe care trebuie să le reciclezi

Statisticile pentru următorii zece ani sunt chiar îngrijorătare. Conform studiilor, până în anul 2050 cantitatea de plastic din natură și din oceane va depăși cantitatea de pește, iar asta pentru că anual mor milioane de exemplare. Iar motivul este că plasticul, la rândul său, este îngurgitat de fiecare pește în parte. Din fericire, mai există timp pentru schimbare. Iată cinci categorii de produse pe care le pot recicla atât firmele, cât și gospodăriile.

Dozele de suc

Indiferent de suc, majoritatea este comercializată în doze care sunt făcute din aluminiu. Acest material are durabilitate și rezistență crescute la factorii de mediu. Alminiul și plasticul se numără printre materialele cele mai nocive pentru animalele sălbatice. Lucrul acesta reprezintă un mare dezavantaj pentru mediul înconjurător, iar din cauza acestora, 100 de milioane de exemplare din întreaga lumea. Toate deșeurile care sunt aruncate în natură ajung să fie îngurgitate de ele și poposesc, în final, în sistemul lor digestiv.

Sticlele și borcanele

De precizat este că toate produsele realizate din sticlă au valabilitate de 500 de ani pe Pământ. Pentru a evita intrarea lor în contact cu animalele, este recomandat să le dai spre reciclare. Sticla poate fi reciclată la nesfârșit.

Pungi din plastic, carton și hârtie

Poți scăpa chiar foarte rapid de toate acestea. Fiecare dintre ele sunt ușor de reciclat, fără ca tu să faci un efort prea mare.

Cutiile de carton

Toate cutiile în care vin produsele de aprovizionare sunt făcute din carton. Din fericire însă, el poate fi și reciclat, cu atât mai mult cu cât cantitatea de carton este net superioară, iar business-urile din industriile aferente HoReCa nu duc lipsă de astfel de cutii.

Bateriile

În București, dar nu numai, există numeroase campanii de reciclare a bateriilor. Majoritatea bateriilor sunt realizate din aluminiu, un material rezistent și aproape imposibil a se degrada. Ca atare, aruncarea acestora în natură dăunează foarte mult. Transportarea lor la groapa de gunoi este un pericol la fel de mare, deoarece arderea lor afectează stratul de ozon.

De altfel, cunoașterea materialelor care pot fi reciclate, dar și colectarea deșeurilor în mod selectiv sunt primii pași în schimbarea obiceiurilor pe care le ai în unele demne de a fi urmate.

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Aceste zodii trec prin momente de vis. Totul le merge din plin
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Capital.ro
Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate. Șoferii care încalcă regulile de circulație vor fi depistați mai ușor
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
POȘTA face ANUNȚUL! PENSIILE vor fi PLĂTITE. DATA exactă
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro