03 ian. 2019 | 19:12

Cel mai stupid trend de pe internet trebuie să înceteze. La ce pericole îi expun părinţii pe cei mici

Știri generale
Cel mai stupid trend de pe internet trebuie să înceteze. La ce pericole îi expun părinţii pe cei mici

Cei care s-au născut înainte ca Facebook-ul să fi fost măcar un concept își amintesc albumele cu fotografii din copilărie. Erau poze făcute la botez, la aniversări, în vacanțe. Ori de câte ori venea cineva pe la tine, le arătai, râdeați, apoi viața își relua cursul.

Pentru generațiile născute cândva după 2000, lucrurile s-au mai schimbat. Pozele care cândva erau rezervate pentru albumele de familie și-au găsit calea pe internet, mai ales pe Facebook.

Un raport de la U.K.’s Children’s Commissioner’s Office (CCO) arată că în prezent, părinții copiilor postează poze cu cei mici pe internet din momentul nașterii lor. Conform raportului, părinții postează pe internet în jur de 1.300 de fotografii și videoclipuri cu copiii lor, înainte ca aceștia din urmă să ajungă la vârsta adolescenței. Luând în considerare că, la un moment dat, și copiii își fac cont pe Facebook, numărul postărilor media cu ei, de la naștere și până împlinesc 18 ani, ajunge la 70.000.

Partea proastă este că nu putem ști cu certitudine în ce fel îi vor afecta pe copii acele date atunci când vor deveni adulți. „Ar putea informațiile cu privire la dezvoltarea limbajului un copil și performanțele de educație de la vârsta de patru ani să joace vreun rol în rezultatele aplicațiilor pentru facultate?”, au întrebat autorii raportului. „Ar putea datele personale de sănătate să afecteze abilitatea lor de a-și face asigurări în viitor?”

Cei de la COO au spus că părinții trebuie să fie mult mai grijulii cu tipul de informații pe care le distribuie în mediul online, dar și la cantitatea lor. Au mai zis că guvernul ar trebui să impună măsuri de protecție pentru datele personale ale copiilor. Una din autoarele și autorii raportului, Anne Longfield, a subliniat că „problema va deveni mai mare – așa că trebuie să acționăm acum pentru a înțelege și controla cine și ce știe despre copiii noștri”.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Blestemul filmului iubit de toți românii. Patru actori au murit în condiții stranii, după lansare
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro