Astăzi, luni, 22 iunie, au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională, iar 76,10% dintre elevi au reușit să obțină notă de trecere. În schimb, 839 dintre aceștia au încheiat examenul cu media 10. Cei care nu sunt mulțumiți de rezulate pot depune contestație.
Săptămâna trecută absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut probele scrise la Limba şi literatura română, Limba maternă şi Matematică, iar astăzi au primit rezultatele.
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională (înainte de momentul contestațiilor), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. La o primă vedere putem observa, potrivit statisticilor, că dintre cei 160.468 de elevi care au susținut examenul, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,10% dintre aceștia.
La proba de Limba și Litaratura Română 135.101 candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5, dintre care 4.587 de candidați au fost notați cu 10. La proba de Matematică au luat note de 5 și peste 5, 112.651 candidați, iar 3.251 candidați au reușit să obțină 10 curat.
Potrivit edupedu.ro, rata de participare a fost de 93.00 %: 160.468 de candidați prezenți, dintr-un total de 172.531 de elevi înscriși. În anul precedent, procentul mediilor peste 5 a fost 73,2%, iar în 2018, 73,6%.
Din cauza tentativelor de fraudă, 7 elevi au fost eliminați din examen, fiind notați cu 1.
Dintre cei 160.468 de candidați prezenți, 839 au fost notați cu 10 la toate cele trei probe.
Totodată, reamintim că luni, între orele 16:00 şi 19:00, şi marţi, între orele 8:00 și 12:00, se pot depune contestaţiile, iar pe data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea acestora.
Media generală de admitere (care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Națională și 20% media anilor de gimnaziu), urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.
Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, având în vedere măsurile impuse de autorități din cauza pandemiei de COVID-19.
GĂSIȚI REZULTATELE AICI.