Nicolae Ceaușescu a vizitat Vaticanul în anul 1973, iar primirea fostului lider comunist, chiar dacă a fost una fastuasă, tot l-a enervat pe acesta. Fostul dictator s-a enervat după încercarea Suveranului Pontif de a-i forţa mâna în problema greco-catolicilor.
Vizita cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu la Vatican a avut loc pe data 26 mai 1973. Întâlnirea cu Papa a avut loc după un ceremonial foarte precis, consemnat în fişa de vizită alcătuită de serviciul de Protocol al Ministerului de Externe.
Nicolae Ceauşescu, soţia şi suita lor, escortaţi de carabinieri, s-au prezentat la ora 11:45 la Arcul Clopotelor, situt în stânga faţadei Bazilicii Vaticanului. Poliţia italiană i-a abandonat pe oaspeţi în grija Serviciului de Vigilenţă al Cetăţii Vaticanului, care i-a condus cu un automobil până la Curtea Sfântului Damaschin.
Acolo au fost întîmpinați de marchizul Sacchetti, delegat special al Comisiei pentru Stat a Vaticanului şi de Gentilomii Sanctităţii Sale. Primirea oficială a avut loc în sala Clementina, unde un pichet al Gărzii Elveţiene a dat onorul. Nicolae Ceaușescu a fost preluat monseniorul Prefect al Casei Pontificale, care a dus cortegiul prin sălile apartamentului pontifical, până la Sala Ambasadorilor.
Acolo, suita s-a despărţit, iar Ceauşescu, împreună cu George Macovescu, ministrul de Externe au continuat drumul până la Biblioteca Sanctităţii Sale, conduşi de Prefectul Casei Pontificale. Elena Ceauşescu şi restul oficialilor români, împreună cu Gentilomii, au vizitat Capela Sixtină şi Capela Paulină. De asemenea, şeful statului român a conversat cu Suveranul Pontif „circa 50 de minute“, după cum a consemnat comunicatul oficial publicat în „Scînteia“.
Oficial, România nu mai avea relaţii cu Sfântul Scaun din 1948, când Concordatul (tratatul dintre statul român şi Vatican, n. red.) fusese denunţat unilateral de români. În baza lui, Papa singur avea dreptul să numească înaltul cler catolic din România, care la rândul lui îi datora supunere doar Suveranului Pontif.
Procedurile stabilite în zeci de ani, care presupuneau o legătură directă şi nemijlocită între ierarhii catolici şi Papă, au fost socotite inacceptabile de regimul comunist. De asemenea, legea Cultelor şi cea a Învăţământului, ce consfinţea cerința statului în afacerile bisericilor şi mai ales desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice prin unificarea acesteia cu Biserica Ortodoxă, au tensionat relaţiile dintre România comunistă și statul papal.
Aproape două decenii, nu au existat contacte oficiale între Bucureşti şi Vatican. În 1963 a început pontificatul lui Paul al VI-lea, un papă ce a arătat bunăvoinţă faţă de regimurile comuniste din Europa de Est. Vaticanul a început discuţii cu Ungaria, Cehoslovacia şi Iugoslavia şi ar fi dorit şi normalizarea relaţiilor cu România.
Unii paşi, foarte timizi, s-au făcut după venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere. Fiind socotit un lider tânăr şi mai deschis decât predecesorul, Vaticanul a început demersuri discrete, găsind un bun interlocutor în persoana lui Cornel Burtică, ambasador al României la Roma între 1965-1969.
După negocieri sinuoase, în 1967, copia columnei lui Traian aflată la Vatican a fost adusă la Bucureşti şi avea să fie expusă în viitorul Muzeu de Istorie a RSR. În anul 1968, când se aniversa jumătate de deceniu de la Marea Unire, s-a discutat repatreierea urnei conţinând rămăşiţele pământeşti ale episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein, proiect abandonat în cele din urmă.