Atunci când cumperi o locuință, indiferent că vorbim despre o casă sau un apartament la bloc, ne gândim la multe aspecte, de la zona în care se află imobilul până la desginul interior, care ne reflectă personalitatea. Te-ai întrebat vreodată cum arată cea mai neagră casă din lume? Interiorul încăperilor te va lăsa fără suflare.
O casă din statul american Illinois a devenit virală pe Internet, după ce a fost supranumită o casă „gotică” pentru aspectul său complet negru. Proprietatea octogonală cu două dormitoare are o scară în spirală și o mansardă cu tavan catedrală.
Proprietarul casei Seth Goodman este extrem de mândru de imobil. Proprietatea a fost listată pentru prima dată pe site-ul realtor.com pe 17 decembrie, dar a devenit virală după ce a apărut pe pagina de Instagram Zillow Gone Wild, un cont dedicat listărilor de proprietăți neobișnuite din SUA, care are peste 1,3 milioane de urmăritori.
Casa gotică a fost achiziționată pe data de 5 august 2021 pentru suma de 75.000 de dolari de către agentul imobiliar Seth Goodman. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a declarat pentru Insider că a renovat proprietatea, dar nu a intenționat ca la început să fie neagră.
Inițial, proprietarul locuinței a plănuit să vopsească doar acoperișul din șindrilă în negru, dar ulterior a făcut toată casa neagră, cu ajutorul contractorilor locali.
„Deși unii ar putea să o considere întunecată, odată ce intri în casă, vei observa că nu este așa, având în vedere toată lumina naturală și iluminatul de deasupra capului. Este pur și simplu o proprietate liniștită unică, după părerea mea.”, a mărturisit proprietarul casei, conform celor de la insider.com.
Proprietatea a fost construită inițial în 1993, a spus Goodman, adăugând că este dornic să-și păstreze forma unică și să se bazeze pe ciudatenia ei.
Seth Goodman susține că vecinii au fost, inițial, șocați de schimbare, dar, în cea mai mare parte, au fost surprinși în mod plăcut. Agentul imobiliar crede că locația retrasă și garajul mare contribuie la misterul locuinței. Casa arată foarte bine, spun oamenii care-i calcă pragul.
„Cu siguranță a curățat atractivitatea generală și a dat tuturor despre ce să vorbească. De pe strada laterală, tot ce poți vedea este garajul cu trei mașini.
În interiorul casei, o temă alb-negru se întinde pe două dormitoare, două băi și un living în plan deschis. Are o scară în spirală, o bucătărie și o cameră de serviciu.”, a completat Goodman pentru sursa citată.
Designul original din casa gotică a fost destul de „neutru și învechit”, potrivit spuselor propritarului, bazându-se pe o schemă de culori alb și bej, cu maro pentru laterale și acoperiș.