Mulți români o iubesc datorită felului său de a fi: expansiv, energic, amuzant și special. Cu toate astea, fanii nu știu faptul că ea este una dintre cele mai bine plătite actrițe din România.
Maria Buză cântă, dansează, joacă teatru, iar acum a acceptat și provocarea de la Asia Express. Aceasta revine în atenția presei mai mult decât niciodată, fiind parte a sezonului 3 al show-ului de aventură. De-a lungul anilor, Maria a reușit să strângă alături de soțul ei o adevărată avere. Cu toate că este una dintre cele mai bine plătite și iubite artiste de la noi, în copilărie nu visa să se afle pe scenă. Maria Buză este căsătorită cu violonistul George Pătrașcu. Ambii artiști, cântă și fac show la fiecare eveniment pe care îl onorează, astfel că și plata este pe măsură. Deși câțiva artiști de la noi se plâng că și-au pierdut farmecul și interesul în rândul publicului, ea nu a fost niciodată pusă în postura aceasta.
„Îmi doream foarte tare să fiu balerină. Ai mei nu puteau să mă ducă la nicio şcoală de balet. În clasa a VI-a, familia a strâns suma care îmi trebuia ca să merg la Şcoala populară de artă. Şi am făcut balet doi ani, după care am trecut la dansuri populare. Mi-a plăcut foarte mult, sunt o dansatoare foarte bună şi foarte expresivă. Şi acum, dacă merg la o petrecere şi dansez, fac spectacol, pentru că mie îmi place să dansez artistic, trebuie să „desenez” puţin prin mişcare”
Maria Buză (Sursa: Revista Flacăra)
Deși a avut în casă doi artiști, fiul Mariei Buză și al lui Geogre Pătrașcu nu dorește să urmeze calea artei, ci vrea să se facă medic. Tânărul este la liceu și le-a mărturisit părinților faptul că nu vrea să se facă muzician, pentru că este atras de anatonie, chimie și biologie.
”El înclinații are, dar nu prea vrea să ne calce pe urme. Asta mă și bucură, dar mă și gândesc că poate i-ar fi fost un picuț mai ușor dacă alegea calea asta. Dar nu pot spune că nu mă bucură ce are el în gând. E clasa a zecea și la profilul științele naturii studiază biologia, chimia, anatomia. Și el zice că are șanse să meargă mai departe. Își dorește foarte tare să devină medic”
Maria Buză