Cea mai sexy femeie din lume are o avere de aproape trei milioane de dolari. Banii nu-i face din golf, pentru că a renunțat la competițiile profesioniste, ci din postările de pe rețelele sociale, cursuri private, reclame și ședințe foto. Paige Spiranac a postat zilele trecute un filmuleț cu sfaturi pentru cei care se duc pe terenul de golf, iar jurnaliștii americani spun că o astfel de prezentare poate să ajungă și la 14.000 de dolari.
Cea mai sexy femeie din lume. Acesta este titlul pe care i l-a oferit revista Maxim, în urma unor sondaje printre cititori. Nu o să punem la îndoiala corectitudinea concursului pentru că este clar că Paige Spiranac are toate calitățile să aspire la acest trofeu. Sunt de acord cu acest lucru și mare parte dintre cei 3,2 milioane de urmăritori pe care îi are doar pe Instagram. Banii și-i câștigă pe rețelele sociale, unde este foarte activă și unde își răsfață fanii cu ținute provocatoare. O postare, în care promovează anumite produse, poate să ajungă și la 14.000 de dolari și are o avere de peste trei milioane de dolari.
Paige Spiranac este model, influencer de succes, dar și instructor de golf. Ultima ei postare, de pe canalul de YouTube, a fost legată de sportul ei preferat.
„V-am arătat acum ceva vreme ce am în geanta mea de golf și am primit foarte multe întrebări. M-am gândit să vă arăt din nou cu ce mă duc la teren, ce accesorii și echipamente folosesc… Cu alte cuvinte ce am în geanta mea!”, își începe prezentarea Paige Spiranac.
La final le sugerează subtil urmăritorilor și fanilor să cumpere anumite echipamente. Cu zâmbetul pe buze și îmbracată sexy.
Celebritatea i-a adus și probleme. A povestit într-un interviu că este foarte des hărțuită, iar un bărbat a acuzat-o că i-a furat 10.000 de dolari.
„Acest om a venit și mi-a cerut să facem o poză. La început părea bine, dar apoi a început să spună că i-am furat 10 mii de dolari. A început să mă amenințe. A fost o situație foarte înfricoșătoare.
S-a dovedit că acest om fusese victima unei fraude online făcută de pe un profil fals. Era foarte nervos. M-am chinuit cu aceste probleme de securitate de ceva vreme, dar, în ultima perioadă, situația s-a înrăutățit”, a transmis Paige Spiranac, potrivit Daily Stars.
Jurnaliștii au ajuns la concluzia că toată povestea fost regizată de un grup de escroci, care se folosește de imaginea lui Paige pentru a convinge alți bărbați să trimită bani în anumite conturi.
Vezi aici unde își petrece vacanța „cea mai sexy fotbalistă din lume” (FOTO).