10 iun. 2022 | 20:26

Ce vrea Marian Drăgulescu să facă cu banii de la Survivor 2022. Are două planuri de investiții EXCLUSIV

Monden
Ce vrea Marian Drăgulescu să facă cu banii de la Survivor 2022. Are două planuri de investiții EXCLUSIV
Ce vrea Marian Drăgulescu să facă cu banii de la Survivor 2022

Marian Drăgulescu, 41 de ani, se va întoarce în sala de gimnastică. Nu din postura de sportiv, ci din cea de antrenor. De altfel, în chiar prima lună a acestui an, el devenise antrenor de gimnastică al Cubului Sportiv al Armatei, preluând o grupă de copiii cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani. În februarie însă a decis să dea curs invitației celor de la PRO TV de a participa la emisiunea-concurs „Survivor” și și-a suspendat activitatea ca antrenor.

Ce vrea Marian Drăgulescu să facă cu banii de la Survivor 2022

Marian Drăgulescu, care a a câştigat în cariera sa 31 de medalii olimpice, mondiale şi europene, a participat până la mijlocul toamnei trecute în diverse competiții sportive, la cel mai înalt nivel, ultima fiind Campionatul Mondial din Kitakyushu, Japonia, din octombrie 2021.

„Abia aștept să revin în sală, să mă întâlnesc cu colegii și cu copiii. Zilele acestea am înțeles că mi se va repartiza grupa cu care voi lucra. Nu am absolut nicio preferință. Unde va fi nevoie de mine, acolo voi fi prezent!”, a precizat el pentru impact.ro.

Marian Drăgulescu, care deține și gradul de locotenent-colonel în armată, a adăugat că plecarea sa în Republica Dominicană s-a făcut cu respectarea tuturor normele aflate în vigoare, dar a evitat să dea amănunte. El ne-a direcționat spre conducerea clubului pentru a afla mai multe amănunte.

Pe de altă parte, Drăgulescu spune că a simțit constant încurajările colegilor de la „Steaua”, dar și ale micuților săi elevi, chiar dacă nu a putut primi sau urmări mesaje pe durata „Survivor”.

„Încă mai resimt efectele fusului orar. Și încă mai am probleme cu alimentația, dar sper să treacă cât mai repede posibil. Nu vă ascund că atunci când am fost eliminat am fost destul de egoist să-mi doresc să ajung cât mai repede acasă.

Îmi spuneam că ar trebui să fiu lăsat să mă întorc cât mai repede, dar am înțeles în cele din urmă că există niște reguli pe care trebuia să le respect!”, a adăugat cel ce a participat la ”Survivor” timp de patru luni, între februarie și mai.

Bucuria sa cea mai mare e că a reușit să stea departe de accidentări

Fostul nostru mare sportiv, cvadruplu campion mondial la sărituri, spune însă că cel mai mare succes înregistrat este legat de faptul că a reușit să revină acasă fără a fi suferit vreo accidentare gravă:

„M-am rugat permanent pentru asta, să nu am parte de așa ceva, fiindcă știam că nu e deloc simplu. Din fericire, acest scop a fost atins!”.

Pe de altă parte, Marian Drăgulescu afirmă că nu s-a decis încă ce va face cu banii câștigați la Survivor. Presa a scris că este vorba despre circa 40.000 de euro, adică tot la fel de mult cât ar fi obținut și Elena Chiriac, marea învinsă din acest an, dar el evită să facă publică suma. „Tot ce vă pot spune este că-i voi investi. Nu m-am decis dacă îmi voi cumpăra o casă, o mașină sau vreun alt lucru de valoare!”, a mai spus el.

O anumită decizie a luat totuși Marian Drăgulescu:

„Nu cred că voi mai accepta pe viitor asemenea provocări. Nu mai vreau să fiu plecat atât de mult timp de acasă!”.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro