Ce vrea Dani Oțil să îl învețe pe fiul lui la vârsta de doar 6 luni. Îi va fi foarte util în viață!

de: Năstase Mirabela
10 01. 2022

Dani Oțil a mărturisit în ediția de azi a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani cum a petrecut Revelionul, fiind primul în decurs de 12 ani pe care l-a petrecut acasă. Prezentatorul are și el planuri mari de la anul 2022, după ce colegii săi, Răzvan și Ramona, au spus ce își doresc să realizeze în acest an.

Ce vrea Dani Oțil să îl învețe pe fiul lui la vârsta de doar 6 luni

Dani Oțil a spus că a petrecut Revelionul în pivinița casei sale, iar invitații săi au fost socrii, adică părinții Gabrielei Prisăcariu.

„E primul Revelion în 12 ani acasă. Ne-am pupat la 12:40. Știi cum e să faci Revelionul în pivnița la Corbeanca? Cel mai greu a fost să le zicem socrilor că ne este somn…”, a mărturisit Dani Oțil.

După ce Ramona Olaru a spus că, pentru 2022, și-ar dori un copil, Răzvan ar vrea o barcă Riva, planurile lui Dani Oțil îl vizează pe fiul său, Luca Tiago.

„Eu vreau să îl invăț pe asta mic să înoate de la 6 luni”, a declarat Dani Oțil.

Dani Oțil a vorbit și despre anumite filmulețe care au circulat în ultima vreme pe Internet, cu șoferi care se băteau în trafic, în drum spre vacanța la munte.

„Băh, nu va mai bateți în trafic dacă nu știti să vă bateți, în primul rând. Că va mai faceți și de râs pe Internet. Am vazut niste filmulețe… Era și una care avea un copil la subraț, dădea și ea, doar ca să fie prezentă.

Una avea un copil în cărucior, am crezut că o sa ia copilul si o sa dea cu el. Fiți calmi, măcar pe drumul de dus către vacanță, ca nici nu știți să vă bateți și mai stați și vineți la ochi.”, a mai spus Dani Oțil.

Gabriela Prisăcariu, mesaj emoționant de Crăciun

Dani Oțil a devenit tătic în 2021, iar viața i s-a schimbat complet. Sărbătorile de iarnă le-a petrecut acasă, în familie, așa cum a declarat. De altfel, de Crăciun, Gabriela Prisăcariu a postat pe Instagram și un mesaj emoționant, dedicat fiului ei.

,,Anul trecut în dimineața de Crăciun aveam o singură dorință în gând! Acum ești lângă mine, mă privești cu ochii tăi albaștri și mă topesc după gropițele tale!”, a scris Gabriela Prisăcariu pe pagina ei de Instagram.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit în 2021 și au devenit părinții unui băiețel.