09 feb. 2022 | 13:39

Ce vor face de fapt militarii americani în țara noastră. Totul despre misiunile pe care le vor îndeplini

Politică
Ce vor face de fapt militarii americani în țara noastră. Totul despre misiunile pe care le vor îndeplini
Au sosit o parte din cei 1.000 de soldați americani în România

Președintele Joe Biden a aprobat în mod oficial desfășurarea a 3.000 de militari americani în Polonia, Germania și România. Anunțul era făcut miercurea trecută de către Pentagon. Trupele sunt trimise în zonă într-o acțiune de sprijinire a țărilor NATO din Europa de Est, pe fondul tensiunilor din Ucraina. Desfășurările în Europa de Est sunt o dovadă de sprijin pentru aliații NATO care se simt amenințați de mișcările militare ale Rusiei în apropierea Ucrainei.

Criza ucraineană vs NATO: 2.000 de soldați americani în Polonia și Germania

Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a declarat că aceste desfășurări includ aproximativ 2.000 de soldați care vor fi dislocați din Statele Unite în Polonia și Germania. În plus, aproximativ 1.000 de soldați aflați în prezent în Germania urmau să se mute în România.

Kirby a precizat că aceste mutări, care vor avea loc în aceste, și nu sunt permanente, subliniiind faptul că „Aceste forțe nu vor lupta în Ucraina”. Mutarea este cel mai semnificativ semn de până acum că SUA se pregătesc pentru perspectiva ca președintele rus Vladimir Putin să lanseze o invazie în Ucraina, în condițiile în care Rusia nu a dat semne de dezescaladare după mai multe runde de discuții diplomatice cu SUA și NATO.

Biden a semnat pentru trupele suplimentare în urma unei întâlniri de marți 1 februarie, la Casa Albă cu secretarul Apărării, Lloyd Austin, și cu șeful Statului Major General, generalul Mark Milley.

Mișcările s-ar putea să nu fie ultimele. În urmă cu două săptămâni, secretarul apărării, Lloyd Austin, a ordonat ca 8.500 de soldați aflați în SUA să fie în stare de alertă în vederea unei desfășurări rapide pentru a suplimenta forța de răspuns a NATO, formată din 40.000 de soldați, care nu a fost încă activată.

Unitățile cărora li s-a ordonat să plece miercuri nu fac parte din cele 8.500, iar alte mișcări de trupe americane în Europa și din SUA sunt posibile în următoarele săptămâni, a declarat Kirby.

Au sosit o parte din cei 1.000 de soldați americani în România

România joacă de mult timp un rol-cheie în prezența NATO la Marea Neagră, găzduind un sistem de apărare antirachetă Aegis Ashore, menit să doboare rachetele balistice iraniene lansate spre Europa. Un al doilea Aegis Ashore, înarmat cu rachete defensive SM-3, este în construcție în Polonia și se așteaptă să devină operațional în acest an.

Moscova s-a arătat de mult timp iritată de radarele și amplasamentele de rachete, susținând că acestea ar putea fi transformate rapid pentru a lansa rachete ofensive spre Rusia, acuzații pe care SUA și NATO le-au negat categoric.

Ieri, pe 8 februarie, primele trupe americane care întăresc aliații NATO pe flancul estic în urma consolidării militare rusești la granița cu Ucraina au sosit în România, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Statele Unite trimit aproape 3.000 de soldați suplimentari în Polonia și România pentru a proteja Europa de Est de eventualele repercusiuni ale crizei din Ucraina. Pentagonul a precizat că va muta un escadron Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani din Vilseck, Germania, în România.

Task Force Cougar va participa la exerciții militare alături de Armata Română

În Polonia, trupele au început să sosească sâmbătă. În România au sosit primii soldați americani din cadrul detașamentului de forțe întrunite, constituit de Regimentul 2 Cavalerie al Forțelor Terestre ale SUA, și va purta numele de Task Force (TF) Cougar.

Misiunea Task Force (TF) Cougar va fi de a participa, alături desoldați din Armata Română, la exerciții strategice și antrenamente. Conform oficialilor americani, scopul exercițiilor este de a ridica nivelul de interoperabilitate și a încrederii reciproce.

Ministrul Dîncu a declarat reporterilor ieri că primii 100 de soldați americani se află în România și se ocupă de logistică.

„Americanii au sosit! Peste 100 de soldați americani specialiști, împreună cu specialiștii noștri în logistică, se pregătesc, ceea ce înseamnă că nu va dura mult până când va sosi și restul trupelor.”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

SUA au în prezent aproximativ 900 de soldați în România, membră NATO din 2004 și gazdă a unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, unii ca parte a forței NATO și alții în cadrul unor acorduri bilaterale separate.

NATO anunță că Franța trimite trupe în România

Franța a declarat că intenționează, de asemenea, să trimită trupe în România și s-a oferit să fie națiunea lider a unei viitoare misiuni NATO, care ar putea avea aproximativ 1.000 de soldați din diferite țări, conform agenției Reuters.

O decizie ar putea fi luată la următoarea reuniune a miniștrilor apărării din cadrul NATO, care va avea loc la jumătatea lunii februarie. NATO ia în considerare o poziție militară pe termen mai lung în Europa de Est pentru a-și întări apărarea, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg. În prezent, alianța are trupe care intră și ies prin rotație din Europa de Est.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Planul lui Traian Băsescu. A explodat bomba despre fostul președinte al României: Diabolic!
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Alertă MAXIMĂ lângă România! Rusia a pus O ȚARĂ NATO pe LISTA ȚINTELOR
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro