În cazul în care doresc să fie asigurați, oltenii fără venit vor vi nevoiți să plătească contribuții mai mari față de anul trecut. Acest lucru nu i-a bucurat pe cetățeni, ținând cont de faptul că sunt obligați să achite contribuții mai mari la stat.
Oltenii ce nu au salarii, pensii sau nici un ajutor de la stat, însă vor asigurare de sănătate, vor trebuie să achite contribuții la sănătate mai mari față de cele de anul trecut. Oltenii fără venituri care vor să fie asigurați în sistemul de sănătate, vor trebuie să plătească 1.380 de lei pe an. Suma este cu 42 de lei mai mare față de anul trecut.
Potrivit CAS Olt, valoarea contribuției de asigurări de sănătate rezultă din aplicarea cotei de 10 la sută la baza de calcul ce este egală cu șase salarii minime brute pe economie. Valoarea de plată pentru asigurarea voluntară s-a majorat, ținând cont de faptul că la începutul acestui an salariul minim brut garantat a crescut la 2.300 de lei.
„Persoanele care nu sunt angajate sau nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate dacă depun „Declaraţia unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” (D212) la Administrația Financiară de care aparțin”, a precizat purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanța Florea.
Dreptul la pachetul de bază și și calitatea de asigurat se acordă persoanelor ce nu au venit, începând cu data depunerii declarației la Fisc. Pentru ca persoana să fie înregistrată cu succes în sistemul informatic al CAS, după depunerea declarației unice, trebuie trimisă și la CAS Olt, împreună cu dovada că a depus declarația la Fisc.
Cele mai recente rapoarte de Direcția Regională de Statistică Olt arată că efectivul de salariați este în scădere. La sfârșitul lunii ianuarie 2021, efectivul de salariați era de 74.000 de persoane. Comparând acest număr cu cel din 2020, este în scădere cu aproximativ 900 de persoane. De asemenea, și numărul pensionarilor a scăzut cu 0.4% față de perioada similară din 2019. În același timp, pensia medie a crescut cu peste 16%.
„Efectivul salariaților la sfârşitul lunii ianuarie 2021 a fost de 73.827 persoane fiind mai mic cu 872 persoane (-1,2%) faţă de luna ianuarie 2020 (74.699 persoane). Totodată, numărul mediu al pensionarilor în trimestrul IV 2020 a fost de 92.586 persoane, cu 0,4% mai mic faţă de trimestrul IV 2019 (92.994 persoane), iar pensia medie a fost de 1.351 lei cu 16,3% mai mare faţă de perioada similară din anul precedent (1.162 lei)”, se arată în buletinul DRS Olt.