Ce va face Prințul Harry după moartea Reginei Elisabeta, de fapt. Totul s-a aflat acum, deși acesta neagă.
Purtătorul de cuvânt al prințului Harry desființează zvonurile conform cărora cea de-a doua carte a ducelui de Sussex va fi lansată după moartea bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a.
Miercuri, 4 august, un purtător de cuvânt al Prințului Harry a declarat, pentru Us Weekly, că afirmația, care a fost inițial făcută de DailyMail din Marea Britanie, este falsă.
Deși tânărul de 36 de ani are un contract de patru cărți, niciuna dintre lansările memoriilor nu este condiționată de problemele de sănătate ale Reginei Elisabeta a II-a sau de decesul acesteia.
DailyMail a susținut inițial că Harry a fost de acord cu o „afacere profitabilă cu patru cărți, a doua urmând a fi lansată doar după moartea bunicii lui”.
La începutul acestei luni, Random House a anunțat că Harry scrie un „memoriu intim” care se așteaptă să fie lansat la sfârșitul anului 2022. Din primele informații, cartea va conține detalii personale din viața Prințului, despre rolul de soț și tată, precum și dezvăluiri din cariera sa militară. Se știe că Harry a fost de două ori pe front, în Afganistan.
„Scriu asta nu ca Prințul care m-am născut, ci ca omul care am devenit”, a spus Harry într-o declarație.
„Am purtat multe pălării de-a lungul anilor, atât la propriu, cât și la figurat, iar speranța mea este că, relatând povestea mea – plusurile și minusurile, greșelile și lecțiile învățate – pot demonstra că, indiferent de unde venim, avem mult mai multe lucruri în comun decât credem. Sunt profund recunoscător pentru oportunitatea de a împărtăși ceea ce am învățat de-a lungul vieții mele și sunt încântat că oamenii vor citi o relatare sinceră despre viața mea, veridică și personală.”, a relatat Ducele de Sussex.
Condițiile financiare nu au fost dezvăluite. Prințul va dona banii din încasări în scopuri caritabile, potrivit Random House.
Anunțul a venit la patru luni după ce Harry și soția sa, Meghan Markle, au zdruncinat opinia publică mondială în timpul interviului lor cu Oprah Winfrey lângă casa cuplului din Montecito, California.
Ducesa de Sussex, în vârstă de 39 de ani, a vorbit despre singurătate și sinucidere, sentimente pe care le-a avut înainte de a părăsi Anglia, anul trecut. Iar Harry a recunoscut tensiunile care există între el și tatăl său, prințul Charles, din cauza deciziei de a se retrage de la îndatoririle sale regale și de a se căsători cu actrița americană Meghan Markle.