25 ian. 2022 | 09:30

Ce urmează pentru Simona Halep după Australian Open. „Acesta e planul pe termen scurt”

Sport
Ce urmează pentru Simona Halep după Australian Open. „Acesta e planul pe termen scurt”
Simona Halep are ocazia să participe în următoarea perioadă la multe dintre turneele în care nu a jucat anul trecut

Ce urmează pentru Simona Halep după Australian Open. Fostul lider mondial a părăsit primul turneu de Grand Slam al anului. Românca a pierdut meciul disputat în optimi, în fața franțuzoaicei Alize Cornet (32 de ani, 61 WTA), scor 4-6, 6-3, 4-6. Jucătoarea din Constanța a coborât până pe locul 23 în ierarhia WTA, cea mai slabă poziție ocupată din august 2013 încoace. Dar, Simona Halep poate recupera în turneele la care vrea să participe în următoarele luni.

Ce urmează pentru Simona Halep după Australian Open

Ce urmează pentru Simona Halep după Australian Open. Fostul lider mondial a pierdut în optimile primului turneu de Grand Slam al anului în fața franțuzoaicei Alize Cornet (32 de ani, 61 WTA), scor 4-6, 6-3, 4-6. A fost un meci extenuant, întins pe durata a două ore și jumătate, la o temperatură de 33 de grade la umbră.

După meci, Simona Halep a explicat calvarul prin care a trecut în timpul partidei cu Alize Cornet. Ea a mărturisit că a resimțit căldura încă din primul set, deși, în general, îi place să joace la temperaturi mai ridicate.

„Îmi place să joc pe căldură, dar nu când e extremă. A fost foarte cald astăzi, m-a lovit căldura din primul set și nu m-am simțit bine. Am amețit la un moment dat, mi-a fost rău, mă dureau stomacul, ficatul, la un moment dat cam toate”, a spus Simona pentru Eurosport.

„Acesta e planul pe termen scurt”

Simona Halep nu a reușit să-și egaleze performanța de anul trecut când a atins sferturile de finală ale competiției. Astfel, ea a pierdut 540 de puncte în clasamentul WTA și a coborât de pe 15 până pe locul 23. Dar situația poate fi remediată în turneele din următoarea perioadă, mai ales că soția lui Toni Iuruc nu a jucat în prea multe dintre ele în sezonul trecut.

Simona spune că își va lua câteva zile de respiro, după care va relua antrenamentele pentru participarea la competițiile ce urmează în calendarul WTA.

„De două luni nu am mai avut nicio pauză. Am muncit destul de mult în offseason și aici. Dubai și Doha, merg la ambele (n.r. – întrebată despre ce urmează în programul ei). Iar după, Indian Wells, Miami și Charleston, acesta e planul pe termen scurt”, a spus Simona Halep, conform treizecizero.ro.

„De două luni nu am avut nicio pauză”

În 2021, Simona Halep a „sărit” peste turneele din Dubai și Doha, fiind preocupată cu vaccinarea anti-Covid 19 care abia începuse. În plus, a avut o problemă medicală la umărul drept, căpătată încă de la Australian Open 2021. De aceea, primul turneu la care a luat startul după acesta, a fost cel Miami Open.

Acolo, a fost nevoită să se retragă înaintea partidei cu letona Anastasija Sevastova, din turul 2, tocmai din cauza problemei de la umăr. Abia în aprilie, Halep a revenit pe teren, la Stuttgart, la debutul sezonului pe zgură. Însă, în luna mai avea să vină teribila accidentare de la gamba stângă în timpul competiției de la Roma, ce a scos-o din circuit pentru 3 luni.

Acum, Simona Halep are ocazia de a câștiga din nou puncte multe prin participarea și rezultate bune la turneele ce urmează: Dubai (14-19 februarie), Doha (20-26 februarie), Indian Wells (9 – 20 martie), Miami (22 martie – 3 aprilie) și Charleston (4-10 aprilie), singura competiție ce are loc pe zgură verde și care va marca și debutul româncei în sezonul pe zgură.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Rămâi fără bani cât ai clipi. Mai bine previi. Toți șoferii trebuie să afle
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro