Ce trebuie să faci pentru un ficat sănătos. Secretele pe care trebuie să le afle românii

de: Dumitrache Diana
28 09. 2020

Medicii atrag atenţia românilor că unul dintre principalele motive pentru care aceştia vin la doctor sunt problemele hepatice. Iată ce trebuie să faci pentru a avea un ficat sănătos!

Secretele unui ficat sănătos

Medicii trag un semnal de alarmă şi vorbesc despre faptul că românii se prezintă la doctor, din ce în ce mai des, cu probleme ale ficatului. Acestea sunt provocate de un regim alimetar plin de grăsimi, stres, lipsa mişcării şi consumul de alcool. Iată ce trebuie să faci pentru a evita afecţiunile hepatice!

Dacă obişnuieşti să mănânci alimente pline de grăsimi, atunci este momentul să îţi revizuieşti dieta. Chiar dacă ficatul are rolul de a filtra şi elimina toxinele din organismul, acesta nu trebuie îndopat. Asta pentru că în timp nu va mai reuşi să îşi îndeplinească funcţiile.

Aşadar, sunt indicate alimente precum legumele fierte, carnea slabă fiartă sau gătită pe grătar, fructe, iar lactatele să conţină cât mai puţine grăsimi. Desigur, poţi să “trişezi” din când în când şi să te bucuri de un burger cu nişte cartofi prăjiţi sau o pizza picantă. Totul trebuie să fie, însă, cu măsură!

Un alt lucru pe care trebuie să îl faci pentru a avea un ficat sănătos este mişcarea. Sedentarismul este, spun medicii, unul dintre motivele principale ale problemelor hepatice. Astfel, este recomandat să faci sport cel puţin 40 de minute, de trei ori pe săptămână.

Este, de asemenea, foarte important ca pacienţii să nu consume băuturi alcoolice în exces, întrucât acestea favorizează acumularea de grăsimi la nivelul ficatului. Acest organ procesează alcoolul dintr-un pahar de vin, în mod normal, într-o oră, aşa că poţi doar să îţi închipui ce se întâmplă în cazul în care consumi mai mult de atât.

Ce trebuie să faci pentru un ficat sănătos. Secretele pe care trebuie să le afle românii

Un număr de kilograme normal = un ficat sănătos

Din păcate, aproximatix 30% din populaţia lumii suferă din cauza ficatului gras, iar cei mai mulţi dintre aceştia au mari probleme cu fluctuaţiile de greutate. Astfel, menţinerea unei greutăți stabile, fără oscilații, este foarte importantă. Pentru acest lucru, va trebui să iei în calcul, din nou, regimul alimentar şi exerciţiile fizice.

Un alt lucru pe care medicii îl recomandă pacienţilor este spălatul frecvent pe mâini. Deşi pare un lucru minor, pentru a evita probleme ale ficatului, este important să te speli cu apă caldă şi săpun din belşug înainte să mănânci, atunci când prepari mâncare sau vii de afară.

.