Bucureștiul a intrat în scenariul roșu, după ce rata de incidență a cazurilor de covid-19 a urcat la peste 6 la mia de locuitori.
În acest sens, Alexandru Rafila a propus ca școlile să nu fie închise, indiferent de câte cazuri vor fi, iar asta pentru că elevii vor fi traumatizați.
Acum, premierul Florin Cîțu a confirmat că se discută despre eliminarea pragului de infectare de 6 la mia de locuitori pentru școli.
În schimb, autoritățile se gândesc la introducerea testelor de salivă în școli, și chiar au avut o întâlnire pentru a discuta acest aspect.
Florin Cîțu a declarat că a existat o întâlnire între Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, DSU și INSP.
Premierul a vorbit și despre faptul că școlile nu ar mai trebui închise în cazul în care incidența trece peste pragul de 6 la mie.
„Da, este o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie instituții care nu e cazul să fie închise. Vom vedea care este concluzia acestei întâlniri. Vrem să menținem prezența fizică în școli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă”, a declarat premierul.
Ministerul Educației a anunțat marți că 99% dintre părinți nu vor să își testeze copiii, lucru pe care premierul îl consideră „trist”.
„Poate încercăm cu teste de salivă. Vom vedea cum putem să facem, dar intenția rămâne de a avea școlile cu prezență fizică în continuare. Știm foarte bine că școala online nu a avut cele mai bune rezultate anul trecut”, a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă este vorba despre testarea obligatorie pentru toți elevii, premierul a spus că urmează să fie discutată varianta finală, însă autoritățile vor să apeleze la acest test non invaziv ca să „fie mult mai simplu”.
Ministrul Educației a vorbit despre faptul că școlile ar putea rămâne deschise și peste pragul de 6 la mie.
„Am primit la minister 183 de petiții – părinți, profesori – pentru trecerea școlii în online și 175 de petiții pentru păstrarea școlilor deschise cu prezență fizică.
Nu vom decide în funcție de diferența asta, sunt foarte multe propuneri antagonice. Unii vor să se închidă odată cu atingerea pragului de şase la mie, sunt foarte speriați.”, a declarat ministrul Educației, marţi.