Cazurile de covid cresc pe zi ce trece, atât în București, cât și în alte orașe. De fapt, unele localități, dar și Capitala, au intrat deja în scenariul roșu.
În acest context, Alexandru Rafila spune că ar vrea că școlile să rămână deschise și la incidența de 6 la mie. Reprezentantul OMS în România optează pentru această variantă, chiar dacă vom trece de 6 cazuri de covid-19 la mia de locuitori.
DSP a luat la cunoștință propunerea medicului și a spus că va face curând o recomandare.
Alexandra Rafila a spus că școlile ar trebui să rămână deschise, indiferent de incidența cazurilor de covid, iar asta pentru că măsura închiderii școlile este „o decizie care traumatizează copiii”.
”Noi avem totuși o problemă cu școlile. Discutăm de București. Dacă o să mergem așa, din păcate copiii o să ajungă iar în situația să stea acasă, să fie traumatizați fizic, psihic, să nu învețe și așa mai departe.
Asta apropo și de chestiunea asta, ai sau nu ai responsabilități. Cred că toți avem o responsabilitate să ținem școlile funcționale.
Dacă într-o școală, de exemplu, nu am cazuri, chiar dacă este într-o zonă cu o incidență 6, trebuie să ne gândim, să le oferim posibilitatea acestor copii să meargă la școală”, a spus Alexandru Rafila.
El a făcut declarațiile în timpul audierii șefei DSP București, Oana Nicolescu. Atât ea, cât și o altă reprezentantă a instituției, au spus că sprijină ideea ca școlile să rămână deschise. Cu toate acestea, DSP nu poate face decât propuneri, nefiind în măsură să ia decizii.
Medicul Alexandru Rafila a spus că nu se poate aplica o decizie mecanic, mai ales în contextul în care ea traumtizează niște copii.
„Dar trebuie să ne gândim, totuși, că sunt școli care sunt ținute – că au un caz sau două și închidem școala. Nu prea e în regulă chestiunea asta. Mai mult, mai este cifra asta, 6.
Dumneavoastră știți de unde este cifra asta, 6? De unde cifra 6? Există în alte țări? E o chestie de convenție, cum e 6 poate să fie și 8.
Eu vă spun că această cifră 6 nu există ca referință într-un document internațional care să spună: peste 6 iei măsura cutare. E o chestie de convenție”, a continuat el.
Și dacă e o chestie de convenție, iar eu am școli unde nu am cazuri, de ce să le închid?”,a mai spus Alexandru Rafila.