Mihai Mărgineanu sau amuzantul Ardiles, din serialul ”Las Fierbinți” (PRO TV), a reînceput concertele după epuizanta pauză muzicală impusă de pandemie. Un bilet la spectacolele artistului susținute în cluburi ajunge la 100 de lei, dar la evenimentele grandioase, tarifele sunt de ordinul miilor de euro. ”Mihai ajunge și la 4.000 de euro pentru un concert, i-a crescut tariful odată cu succesul de pe micul ecran. Însă la unele petreceri unde sunt și minori, organizatorii îi cer lui Mihai Mărgineanu să evite cuvintele deocheate”, ne-au spus apropiații cântărețului, în exclusivitate pentru Impact.ro.
Mihai Mărgineanu, care a debutat pe scenă în anul 2005 cu melodia “Gore din Chitila”, are un repertoriu bogat, cu versuri explicite și amuzante care abundă de cuvinte necenzurate. A avut mereu agenda plină de concerte, însă după ce a acceptat să-l interpreteze pe Ardiles în ”Las Fierbinți” (PRO TV), tarifele lui au crescut simțitor.
”Mihai ajunge și la 4.000 de euro pentru un concert, i-a crescut tariful odată cu celebrul serial în care este distribuit. La unele petreceri unde sunt și minori, organizatorii îi cer lui Mihai Mărgineanu să evite cuvintele deocheate, mai ales la baluri de boboci sau la zilele orașelor, unde în public sunt și minori. Este parolist, însă când dă cu bip, spectatorii care îi știu pe de rost cântecele, îl completează”, ne-a spus un organizator de spectacole, care s-a declarat mulțumit de colaborarea cu Mihai Mărgineanu.
”Este foarte serios, vine la timp, respectă contractele. De pildă, soliștii hip-hop nu prea mai sunt chemați la evenimentele unde în public sunt copii pentru că, deși li se impune să nu înjure, nu se pot abține, am avut reclamații din partea părinților”, ne-a mai spus, pentru Impact.ro, aceeași sursă.
Mihai Mărgineanu este invitat la concerte în aer liber, la festivaluri, nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, în cluburi și la baluri de boboci.
Vedeta PRO TV deține un avion de mici dimensiuni – Cessna 172 November, model cu patru locuri mici, care costă 70.000 de dolari.
“Pentru mine, avionul a fost o necesitate. Cu el am reuşit să ajung la concerte programate în diverse colţuri ale ţării, întotdeauna la timp şi să mă şi întorc acasă. Pentru o ţară cu drumurile noastre, cele pe care le ştim cu toţii, investiţia mea s-a dovedit mai mult decât rentabilă!”, a spus el, pentru Impact.ro.
Solistul Mihai Mărgineanu, care și-a cheltuit averea impresionantă deja, a dat timpul înapoi și a povestit despre debutul în ”Las Fierbinți”:
”Mi s-a propus să fac muzica gratis, apoi le-a venit ideea să-mi dea ochelarii aceia sparţi şi m-au făcut „tonomat viu“. Ideea era să cânt în cârciuma lui Bobiţă. Şi, câştigând foarte mult teren serialul nostru, am ajuns actor, uşor, uşor, cu câte o replică. În primul sezon cred că am avut şase replici. Au început apoi să-mi scrie mai mult text.
Mimi Brănescu a început să-mi scrie text de nu mai ştiam eu pe unde să scot cămaşa. Şi am început să-i întreb pe ceilalţi ce să fac, am început să merg la cursuri neplătite ale colegilor mei de pe platou şi să-i întreb cum se face. Am repetat cu ei atâţia ani încât, la un moment dat, am nişte texte de mă şi mir cum le învăţ atât de repede şi le şi uit apoi, la fel de repede”, a spus Mihai Mărgineanu care a fost infectat cu covid-19 în urmă cu câteva luni, pentru adevarul.ro.