Dana Marijuana a dispărut din spațiul public în urmă cu mult timp. Ea a fost afectată serios de pandemie.
Acum, vedeta trăiește din pictură și din afacerea pe care o are, o terasă. Ea a fost căsătorită de două ori, așa că nu îi mai stă gândul la încă un mariaj, deși are un partener de viață.
Dana Marijuana a povestit despre problemele financiare cu care se confruntă. Concertele s-au rărit, iar afacerile nu mai merg ca altădată.
”Nu prea am mai cântat nicăieri, n-a mai mers nimic, deși nu am un onorariu mare. Dacă interpretez 2-3 piese, printre care celebrele ”Tre să spun” și ”Tupeu de borfaș”, cer cam 350 de euro, dacă e să cânt mai multe melodii iau cam 500 de euro, iar pentru un concert, de peste o oră, timp în care te mai lungești, mai vorbești cu oamenii, iau cam 1.000 de euro”.
Nici firma de bijuterii nu este pe profit, așa că lucrurile nu stau chiar roz pentru vedetă.
”Nu se mai fac vânzări, la târgurile din țară, lumea nu mai are bani acum, mulți se tem să facă investiții. Am o mică terasă, unde ne întâlnim cu mai mulți artiști, ne ajutăm unii pe alții. În plus, pictez.
Un tablou costă între 500 și 1.000 de lei, depinde de mărime. Vreau să deschid un magazin cu bijuterii și cu haine, după ce trece pandemia”, a mai adăugat ea, pentru impact.ro
Cântăreața are două fiice alături de care locuiește. Ea nu a rămas în relații bune cu tații fetelor sale.
”Tatăl Alesiei, fiica cea mare, chiar se preocupă de ea, de soarta ei, îi cumpără haine, îi dă bani, este un tată bun. Dar tatăl micuței mele, Iris, nu prea, nu i-a dat până acum niciun ban pentru pensie alimentară.
Nu i-a dat nici măcar o ciocolată, decât dacă îi zicem noi, ca să simtă și bietul copil că tatăl ei o răsfață. Ideea e că eu mi-am dorit acest copil minunt, iar el a fost partenerul prin care fetița a trebuit să vină în viața mea, probabil că el nu era pregătit să fie tată”.
Cât despre căsătorie, ea spune că nu vrea să se recăsătorească cu partenerul ei de viață Dan Burlacu.
”Nu mă mai recăsătoresc. Am fost o dată, de două ori. Vrem să fim prieteni, să ne cunoaștem. Să fie mereu un început, ne simțit bine așa, să mă curteze și să ne iubim toată viața. Multe fete își doresc să fie mirese.
Unele își împlinesc visul, dar multe nu știu că uneori nu rămân cu acel bărbat. Faci jurământ pe viață, apoi e dezamăgitor, căci te desparți”.