21 apr. 2022 | 09:18

Ce superstiții respectă românii, dar sunt un mare păcat? Avertismentul dat de un preot

Știri generale
Ce superstiții respectă românii, dar sunt un mare păcat? Avertismentul dat de un preot
Superstițiile românilor care sunt un mare păcat: avertismentul unui preot

Românii respectă diverse superstiții și au anumite obiceiuri care reprezintă, de fapt, un mare păcat. Credincioșii nu trebuie să mai acționeze astfel. Un preot a oferit un avertisment pe care toți trebuie să îl știe. ,,Sunt prostii’‘, spune duhovnicul despre credințele unora. ,,Noi ar trebui să gustăm din Învierea Lui și să vrem să fim cu El. Acest Paște are sens dacă și noi Înviem odată cu El”, a mai precizat acesta despre Ziua Sfântă care se apropie cu pași repezi.

Superstițiile românilor: credincioșii păcătuiesc dacă le respectă

Părintele Vasile Ioana atrage atenția credincioșilor asupra superstițiilor pe care le respectă cu sfințenie. Astfel de practici nu au legătură cu credința pură în Dumnezeu, spune acesta.

Ele chiar reprezintă un mare păcat. Paștele este cea mai importantă sărbătoare pentru creștinii de peste tot. În acest context, părintele a transmis un mesaj oamenilor, explicând ce simbolizează cu adevărat Ziua Sfântă.

„Toți creștinii ar trebui să înțeleagă Paștele nu e despre mâncare și băutură, că Paștele nu este despre iepuraș, că Paștele nu este despre băute și despre dezmățuri și despre alte păcate.

Paștele este despre Iisus Hristos, care prin moartea Lui ne-a dăruit nouă viața Lui. El a omorât moarte cu moartea Lui, cu sacrificiul Lui și victoria învierii Lui ne-a dăruit-o nouă.

Noi ar trebui să gustăm din Învierea Lui și să vrem să fim cu El. Acest Paște are sens dacă și noi Înviem odată cu El. Cum, la Prohod suferim cu El, pe drumul crucii, acum de Paște să ne și bucurăm cu el”, a declarat Părintele Vasile Ioana, pentru wowbiz.ro.

,,Biserica te învațăbinele și răul”

Românii cred puternic în superstiții și chiar își ghidează multe decizii importante din viață în funcție de ele. Aici este vorba despre pisica neagră, busuiocul sub pernă, oglinda spartă, trecutul pe sub scară, lucrul încetat în anumite zile din săptămână și multe altele. Părintele susține că acestea sunt în fapt niște păcate pe care le pot face credincioșii.

„În primul rând, superstițiile nu sunt un adevăr, sunt o închipuire și atunci ar trebui să le respingi integral. Deci, nu trebuie să te gândești că nu ai voie să speli vinerea, să faci nu știu ce marțea, că nu ai voie să coși, sunt prostii.

Important este să urmezi povețile bisericii, pentru că biserica practic te învață binele și răul fără alterarea adevărului”, a mai spus acesta.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro