Ce sunt obligaţi românii să facă în jurul blocului. Mulţi habar nu au de lege
Majoritatea dintre noi stăm la bloc, iar în jurul ansamblurilor de locuințe există spații verzi care, în mod normal, aparțin de domeniu public al primăriei de sector. Dar, conform unui cadru legislativ din 2022, deși nu aparțin de Asociațiile de proprietari, se precizează ce sunt obligaţi românii să facă în jurul blocului.
Legea care se bate cap-în-cap și amenzile acordate locatarilor
În 2022, în urma unei legi votate în Parlament, membrii Asociațiilor de Locatari dintr-un ansamblu de locuințe sunt amendați dacă nu fac curățenie pe zonele de spații verzi din jurul blocurilor.
Dar, parcă ceva nu se leagă, având în vedere că există o altă lege, conform căreia „Spaţiul verde, grădina din jurul blocului nu este în proprietatea asociaţiei de proprietari ci a autorităţii publice locale, în speţă primăria de sector sau de localitate.”
Ba mai mult, conform publicației administram.ro, se specifică și cine sunt cei care ar trebui să se ocupe de amenajarea, curățarea și întreținerea acestor spații verzi, după cum urmează:
„Sarcina cu privire la întreţinerea şi administrarea acestui spaţiu revine proprietarului adică primăriei locale a cărui buget este constituit din taxele şi impozitele locuitorilor de pe raza sectorului sau a localităţii.
Asociaţia de proprietari prin personalul angajat nu are nici o obligaţie cu privire la întreţinerea şi administrarea spaţiului verde, a grădinii respective.
În mod normal dacă primăria nu îşi face treaba adică nu îşi respectă atribuţiile pentru care sunt plătiţi de cetăţeni, şi pentru această situaţie, ar trebui să fie amendaţi de către asociaţia de proprietari.”, spun cei de la administram.ro.
Vezi și: Orașul din România unde 90% dintre asociațiile de proprietari sunt ilegale. Ce se întâmplă
Legea din 2022 precizează ce sunt obligaţi românii să facă în jurul blocului
Conform legislației în vigoare, emisă înainte de cadrul legal de anul trecut, terenul pe care se află ansamblul de locuințe, blocul, este în proprietatea proprietarilor clădirii, „inclusiv acel brâu de beton de maximum 80 cm aflat în exteriorul clădirii şi care este parte din structura clădirii”.
Dar, deși conform celor enunțate anterior, cele două normative se bat cap -în-cap, cu toate astea legea de anul trecut spune că intră în obligația Asociațiilor de Proprietari să aibă grijă de aceste spații verzi, în caz contrar, ar exista și sancțiuni punitive la adresa Asociațiilor de proprietari, deși acestea spun că limita de proprietate este foarte greu de stabilit.
În zonele rezidențiale private situația e alta
Pe de altă parte, în zonele rezidențiale private, situația este cu totul alta, aici întreg terenul pe care este situat complexul, inclusiv cel de spații verzi aparținând antreprenorului, firmei de imobiliare, aici există firme angajate de a face curățenie și de a întreține spațiile verzi aferente.
Cele două situații nu au termeni de comparație, iar legislația privind spațiile verzi spune clar de cine aparțin, și anume de administrațiile locale, acestea având, de fapt, obligația de a menține curățenia.