Ce spunea femeia care a angajat-o pe Prințesa Diana ca bonă despre aceasta. Ce adora să le facă oamenilor

Ce spunea femeia care a angajat-o pe Prințesa Diana ca bonă despre aceasta. Ce adora să le facă oamenilor
Ce spunea bona angajata de Printesa Diana despre aceasta. Ce adora sa le faca oamenilor

O viață ca-n basmele cu prințese și un sfârșit tragic ca-n filmele de blockbuster. Prințesa Diana este, și astăzi, una dintre cele mai iubite și populare personalități din toate timpurile, iar viața ei a fost o adevărată sursă de inspirație pentru milioane de oameni din toate colțurile mapamondului.

Ce fel de bonă era Prințesa Diana

Puțini sunt cei care cunosc povestea de viață a lui Lady Di până ca ea să devină membră a familiei regale britanice. Înainte de a se căsători cu Prințul Charles, Diana Spencer lucra, la vârsta de 18 ani, ca bonă pentru un salariu de numai 5 dolari pe oră.

Cea care urma să devină cea mai populară prințesă din lume lucra ca babysitter pentru copilul unei femei de afaceri pe nume Mary Robertson. Intervievată în cadrul documentarului Diana produs de CNN care va fi difuzat, în perioada următoare, pe micile ecrane din toată lumea, americanca a descris-o pe adolescenta Diana.

Femeia a declarat că prințesa Diana era o fire sensibilă, veselă, blândă și extrem de caldă cu oamenii din jurul ei. Iubea copiii și simțea nevoia de a îmbrățișa oamenii. În același timp, Lady Di lucra ca educatoare la o grădiniță din Londra.

„Una dintre calităţile ei extraordinare era faptul că era foarte tactilă, avea tendinţa de a îmbrăţişa oamenii, de a-i atinge şi a fi aproape de ei. Personalitatea aceea caldă, iubitoare, de încredere a fost dintotdeauna acolo.”, le spunea Mary Robertson celor de la CNN.

Actorul care pusese ochii pe Prințesa Diana

Puțini sunt cei care știu faptul că actorii Richard Gere și Sylvester Stallone ar fi dezvoltat o pasiune pentru frumoasa Lady Di. Artistul Elton John a fost foarte bun prieten cu Prințesa Diana, iar controversatul cântăreț a dezvăluit că cele două vedete au râvnit la inima celebrei blondine.

Elton John povestește ce își aduce aminte de la o fastuoasă petrecere a anilor 90, unde Richard Gere abia se despărțise de supermodelul Cindy Crawford, iar Prințesa Diana divorțase de Prințul Charles.

„Imediat, Richard Gere și Diana păreau foarte apropiați. În timp ce noi vorbeam, am putut observa o atmosferă ciudată în cameră. Judecând după înfăţişarea pe care o avea, noua prietenie care înflorise între Diana şi Richard Gere nu era deloc pe gustul lui Sylvester Stallone. Cred că venise la petrecere cu intenţia clară de a fi cu Diana, doar că planurile sale fuseseră ruinate”, a relatat artistul Elton John, acum ceva timp.