07 feb. 2023 | 20:07

Ce spune Tavi Clonda despre kilogramele în plus ale soției. Mai rar aşa soţ, Gabriela Cristea e o norocoasă. EXCLUSIV

Monden
Ce spune Tavi Clonda despre kilogramele în plus ale soției. Mai rar aşa soţ, Gabriela Cristea e o norocoasă. EXCLUSIV
Ce spune Tavi Clonda despre kilogramele în plus ale soției

De când a devenit mama a două fetițe, Gabriela Cristea s-a plâns deseori că nu mai reușește să revină la silueta dinaintea sarcinii. Mai mult, potrivit mărturisirilor, făcute exclusiv pentru Playtech Știri, de Tavi Clonda, Gabriela își acuză soțul că nu intervine. Artistul însă nu-i deloc deranjat de kilogramele în plus ale soției sale.

Ce sacrificii face Gabriela Cristea ca să slăbească

Chiar dacă pe plan personal și profesional îi merge cum nu se poate mai bine, Gabriela Cristea se confruntă de ceva ani cu o problemă căreia tot încearcă să-i găsească rezolvarea. Mai precis, vedeta tv se luptă să dea jos kilogramele în plus acumulate de când a devenit mamă și a-și ține apoi greutatea sub control.

„În fiecare zi sunt disperată cu asta, cu slăbitul, că nu pot. De dimineață mă gândesc și până seara îmi trece. M-am și îngrășat în perioada asta, dar acum sunt la cură de slăbire și am și reușit să slăbesc. Sunt în continuare la dietă, țin un regim echilibrat, cam 1.200 de calorii, împărțite în 5 mese, 3 principale și 2 gustări. Și dacă o țin așa cred că până la toamnă o să am 50 de kilograme.

Am încercat și un regim hipoproteic și, într-adevăr, slăbești foarte repede. Doar că este foarte greu de ținut și extrem de plictisitor din punctul de vedere al diversificării alimentelor. Așa că am optat pentru varianta de 1.200 de calorii, împărțite în 5 mese, 3 principale și 2 gustări. E super. Pe lângă asta, beau minimum 2 litri și jumătate de apă, beau ceaiuri din plante și nu m-am apucat încă de sport. Pentru că nu mai am când și nu mai am nici energie, sincer”, scria, recent, Gabriela Cristea pe pagina sa de socializare.

Tavi Clonda: „Mie îmi place de ea oricum”

În schimb, Tavi Clonda, soțul vedetei, este de o altă părere. Acesta ne-a mărturisit că nu-i deloc deranjat de schimbările fizice ale prezentatoarei tv, pe care o place oricum.

Artistul a mai dezvăluit că aceasta chiar îl ceartă că nu „o trage de mânecă”. Tot el a observat însă că soția sa a slăbit, după regimul reluat la început de an:

„Pentru liniștea ei, pentru bucuria și sănătatea ei, i-am spus să slăbească, dar nu la alt mod. Ea chiar mă acuză că nu-i spun. Dar mie îmi place de ea oricum, chimia și frumusețea există. Azi dimineață am observat că se vede că a slăbit. După ce ne-am întors din vacanța din Tenerife, în care am fost numai noi doi, a început iar acea dietă. Două săptămâni nu se vede, apoi se observă cu ochiul liber. Așa funcționează. Am luat și eu câteva kilograme, dar nu se vede, eu mai fac sport”, ne-a spus Tavi Clonda.

„Pentru a ajunge la performanță, în orice, e nevoie de răbdare și de consecvență”

Gabi Cristea și Tavi Clonda reprezintă unul dintre cele mai stabile cupluri din show-bizz-ul autohton. Cei doi sunt căsătoriți de mai bine de șape ani și au o căsnicie fericită. Ca în orice familie, și între ei au mai existat certuri sau discuții, aplanate însă cu tact. Iar pentru a ajunge la această „performanță”, potrivit mărturirisilor artistului, e nevoie de răbdare și consecvență:

„E frumos când o relație durează, mai ales în timpurile acestea destul de dubioase. Simți că realizezi ceva constant și de lungă durată. Pentru a ajunge la performanță, în orice, e nevoie de răbdare și de consecvență. Discuții au mai fost, vreo două-trei, mai serioase, dar și acelea de moment. La noi trece totul în două zile. Suntem doi artiști, ne închidem în noi, nu mai comunicăm, iar unul dintre noi trebuie să spargă gheața”.