Ce spun profesorii despre subiectele de la simularea la Matematică a elevilor de clasa a VIII-a

Ce spun profesorii despre subiectele de la simularea la Matematică a elevilor de clasa a VIII-a
Simulare Matematică clasa a VIII-A: ce spu profesorii despre subiecte?

Ce au spus profesorii despre subiectele pe care le-au avut elevii claselor a VIII-a la simularea de la Matematică? Au fost sau nu mulțumiți dascălii de lucrările care i-au întâmpinat pe viitorii liceeni?

Simulare clasa a VIII-a: ce spun profesorii despre subiectele de la Matematică?

Profesorii se arată dezamăgiți de subiectele care i-au întâmpinat pe elevii claselor a VIII-a în cel mai greu scenariu prin care încă trece învățământul românesc – pandemia. Simulările din cadrul Evaluării Naționale au continuat în cursul zilei de azi, 30 martie, cu proba scrisă la Matematică.

Examenul a început la orele: 09:00, iar elevii au avut la dispoziție două ore pentru a rezolva toate subiectele. Exercițiile nu au fost deloc ușoare, chiar dacă o parte bună din materia aflată în programă a fost scoasă din cauza contextului și a îngreunării predării în online.

„Sunt subiecte grele, date cu răutate. Să zicem că obţii un 4 cu uşurinţă, dar, pentru cei care n-au făcut deloc şcoală, să iei mai mult e destul de dificil. Sunt subiecte date special pentru a se putea spune apoi, la vară, că elevii nu au făcut deloc la teste şi deci nu se pot ţine examenele de absolvire. Le anulăm şi le echivalăm cu mediile ultimilor patru ani. Nu ştiu în ce măsură am dreptate. Dar nu văd altă logică. Să vedem. Asta este teoria şi experienţa mea”
Ștefan Vlaston, expert în educație

Primele cinci-șase puncte ale testului au fost foarte ușoare, dar la restul era nevoie de timp mult de gândire, a declarat acesta. Concret: „La exerciţiul cu unghiurile congruente în jurul unui punct, trebuie să te gândeşti că acela este dublul lui 360 împărţit la cinci. Cum să-i dea prin cap unui copil obişnuit că aşa trebuie făcut exerciţiul cu cinci unghiuri congruente? Special le-a dat greu ca să nu facă.”

„Acelea care au rămas sunt foarte complicate”

Profesorul a mai declarat că nu se pot da astfel de subiecte la un milion de elevi care nu au făcut trei semestre de matematică, aici subliind ideea de egalitatea de șanse. Ultimele probe au fost foarte grele, cele cu piramida, mai detaliază expertul în educație.

Lucrurile care au fost scoase din materia de examen au fost: corpurile rotunde, funcţiile, calculul algebric. „Dar, degeaba, pentru că acelea care au rămas sunt foarte complicate. În alţi ani, nu erau subiecte date cu răutate”, conchide Ştefan Vlaston. Și la simulările anterioare la Limba și Lliteratura Români unii dascăli s-au plâns de aceleași lucruri – dificultatea subiectelor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI