Ce spun frații Ristei despre rivalii de la Asia Express, după eliminare. „Toți se bucură“

Ce spun frații Ristei despre rivalii din competiție

La scurt timp după ce frații Ristei au fost eliminați de la „Asia Express“, emisiune difuzată pe Antena 1, îndrăgitul cântăreț, Florin Ristei, a scris un mesaj grăitor despre competiția din care au făcut parte.

Florin Ristei, despre rivalii de la Asia Express

Concurenții rămași în cursa pentru marele premiu de 30.000 de euro sunt: Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Adda, Cătălin Rizea, Speak și Ștefania, Alex Abagiu și Radu, dar și Sorin Bontea alături de Răzvan Fodor.

Când au ajuns la punctul de întâlnire cu frumoasa Gina Pistol, gazda emisiunii, frații Ristei au fost primiți în aplauzele colegilor. Reacția tipic umoristică a artistului a fost următoarea: „Hai, de parcă am murit… așa tragedie!“. Cei doi au pierdut în fața lui Alex Abagiu și Radu, cursa pentru ultima șansă și biletul spre Taiwan.

„Toți se bucură“

La testimonialul de după momentul trist al eliminării, fratele lui Florin, Daniel Ristei, a mărturisit că așa zisele păreri de rău ale colegilor ar fi, în realitate, doar de impresie.

„Supărarea lor cred că e doar pe afară, înăuntru, cred că toți zâmbesc și se bucură că au scăpat de o echipă puternică“, a declarat Daniel.

Daniel Ristei: Supărarea lor este doar de fațadă
Daniel Ristei: Supărarea lor este doar de fațadă

În completarea fratelui său, cântărețul a spus că nu-i sunt pe plac momentele dramatice și că vrea să părăsească această competiție așa cum a venit, și anume, cu zâmbetul pe buze.

„Atmosfera era ca la înmormântare. A noastră! Nu-mi plac momentele astea de final, nu îmi plac momentele dramatice, nu-mi plac momentele tragice. E un joc, l-am jucat cu zâmbetul pe buze, vreau să-l termin la fel“, a transmis Florin Ristei în timpul testimonialului,

Părăsirea competiției de către cei doi a stârnit numeroase reacții. Una dintre ele îi aparține Addei, care a declarat că îi pare rău că frații Ristei au fost eliminați, după tot efortul depus.

„Mie, sincer, omenește, sufletește, mi-a părut rău, pentru că ei au fost la atâta (arată cu degetele că a lipsit foarte puțin ca să se califice n.r.) să obțină biletul de Taiwan, pentru că au adunat foarte multe monede. Au câștigat amuletă, au tras foarte tare, au mâncat tot ce trebuiau să mănânce, au făcut toate probele, adică, ei au fost super determinați și noi știm cum e să pierzi la atât (n.r.: arată din nou cu degetele că a puțin a lipsit ca să se califice frații Ristei). Și, cumva… mi-a părut rău“, a punctat Adda.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI