Larisa Drăgulescu este un personaj controversat în România. Fosta soție a gimnastului și-a refăcut viața și a vorbit curând despre cum se înțelege cu copiii ei.
Larisa Drăgulescu este creator de conținut pentru adulți de la începutul anului acesta. Înainte de asta, ea a lucrat în cluburile de noapte din Germania, dar pandemia i-a stricat socotelile.
Așa că s-a reorientat și a început să facă bani pe internet. În plus, femeia și-a refăcut viața și chiar s-a căsătorit civil cu partenerul ei.
”Sunt cu cineva de 4 ani, anul acesta am făcut cununia. Sperăm să fie bine. Eu nu fac videochat, nu am făcut.
Activez pe o platformă pentru adulți, dar nu intru în live cu ei. Eu le fac filmulețe interzise minorilor și cam atât. Fac și poze. O fac din ianuarie 2021.
Înainte lucram în cluburile de noapte din Germania, a venit pandemia și am decis să mă retrag. Așa mi-a venit ideea să lucrez pe aceste platforme online.
Eu am declarat că am câștigat o avere, dar nu doar din platforme, ci din tot ce am făcut în ultimii 5-6 ani”, a declarat Larisa Drăgulescu, invitată în emisiunea La Măruță.
Pe actualul partener l-a cunoscut în club și se înțeleg bine. Ea spune că își vinde corpul, dar fiecare om este liber să facă ce își dorește, iar pentru ea, acest lucru nu reprezintă nimic rău.
„În Germania mi-am cunoscut soțul, în club. Știe cum sunt, ne înțelegem bine, nu are importanță. Primesc sute de mesaje pe zi, nu am timp să le citesc pe toate.
Îmi vând corpul, dar nu mă interesează, fiecare face ce își dorește. Sunt fericită, câștig bine. Pentru mine nu este nimic rău, nu înțeleg de ce unii se agită atât”, a spus ea.
Cât despre ce părere au copiii ei despre meseria sa, Larisa Drăgulescu a spus că ei o susținut și se înțeleg bine. Femeia spune că vorbește orice cu copiii ei, care sunt foarte bine crescuți.
„Copiii mei mă susțin, sunt mari, văd și ei în online. Sunt ok cu asta. Vorbim orice, ne înțelegem bine, i-am educat în felul meu. Nu spun nimic despre asta. Sunt bine crescuți, amândoi au bursă de merit în clasa a 10-a.
Eu am avut mereu apartament în București, am stat și în Germania și Reșița. Am locuințe în toate cele 3 locații.
De ziua mea voi face un mini-party, mai mult în familie. Vine și fostul soț cu actuala lui parteneră. Soțul meu este plecat în Germania, el nu va fi.
M-a cerut în căsătorie acum câțiva ani, la schi, în Austria. Mă așteptam”, a mărturisit Larisa Drăgulescu la PRO TV.