În urmă cu doar câteva zile, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Neamţ au găsit în podul unui ieşean din localitatea Alexandru Ioan Cuza un coif corintic vechi de 2.500 de ani. Bărbatul e şi el şocat de ce secret ascunde obiectul de bronz.
Pe data de 12 ianuarie, poliţiştii au găsit în podul unui ieşean din localitatea Alexandru Ioan Cuza un artefact de o valoare incredibilă. Abia acum s-a aflat ce secret ascunde coiful corintic vechi de 2.500 de ani. Radu Zaina, în vârstă de 51 de ani, a dat peste obiectul din bronz în urmă cu trei ani, când se scălda în Siret. L-a spălat şi l-a ascuns în podul casei sale, neştiind că este, de fapt, vorba despre o adevărată comoară.
Abia după ce a arătat coiful unui vecin care i-a făcut mai multe poze, s-a aflat adevărul: vestigiul istoric costă, pe piaţa neagră internaţională, chiar şi sute de mii de euro.
„În urmă cu vreo trei ani, mă aflam la scăldat împreună cu mai mulţi. Şiretul trece foarte aproape de localitatea noastră. Am intrat în apă în jurul orei 14 până la brâu. La un moment dat, cum călcam fundul apei, am agăţat cu un picior ceva de tablă. M-am băgat în apă şi am ridicat obiectul respectiv. Am crezut iniţial că este un craniu de om.
Coiful era plin de mâl galben în interior, cel mai probabil a fost adus de vreo viitură, de departe. Am mers la mal şi l-am spălat bine. Apoi m-am decis să îl duc la poliţie. I l-am arătat şefului de post, iar el a zis că nu ştie ce să facă în acest caz.
Mă gândeam că poate îl dă la muzeul de la Ruginoasa. Poliţistul mi-a atras atenţia să nu îl vând sau să îl dau cuiva. Aşa am şi făcut. L-am pus într-o pungă şi apoi l-am depozitat în podul casei. Până a venit poliţia şi mi-au răscolit toată casa”, a povestit acesta, pentru Ziarul de Iaşi.
Cu o greutate de 800 de grame, obiectul ar fi aparţinut unui războinic, dat fiind că are urme de lovituri de sabie. Mai mult, coiful este o descoperire unicat în România, spun specialiştii, detaliu care l-a uimit şi pe fermierul din judeţul Iaşi.
“Este o descoperire unicat în România. Una cam la fel a fost făcută la nord de Marea Neagră, în 2018, când fragmente dintr-un coif antic au fost descoperite într-un mormânt din secolul V î.Hr. în Peninsulă Taman, în Rusia. Putem vorbi despre impactul civilizaţiei greceşti în lumea barbară, despre Grecia din timpul lui Pericle.
De altfel, statuia lui Pericle are exact un coif de acest fel“, a explicat comisarul Vitalie Josanu, de la Serviciul de Investigaţii Criminale.