Deşi este considerat praful minune şi este folosit de oameni din întreaga lume, medicii atrag atenţia. Iată ce se întâmplă în organism dacă faci exces de bicarbonat de sodiu. Conform specialiştilor, te expui la un risc major.
Ieftin şi mereu la îndemână, praful “magic” este recomandat de specialiştii în produse naturiste pentru multe dintre afecţiuni. Medicii, însă, atrag atenţia că organismul suferă dacă faci exces de bicarbonat de sodiu. Desigur, el poate fi folosit cu încredere în tot ceea ce ţine de gospodărie: albirea rufelor, îndepărtarea mirosului de ţigară din încăperi, igienizarea suprafeţelor, scoaterea petelor de grăsime.
În ceea ce priveşte întrebuinţarea în scop medicinal, însă, doctorii recomandă prudenţă. Motivele sunt multiple şi explicate de specialişti. În primul rând, bicarbonatul de sodiu trebuie evitat de persoanele cu probleme cardiace sau renale din cauza conţinutului de sodiu. În timp, pot apărea greaţă sau chiar dureri abdominale.
Mai mult, folosit în exces acesta poate creşte riscul de a face ulcer. Folosit de zeci de ani ca tratament naturist pentru reflux esofagian (arsuri stomacale), produsul poate deveni cu adevărat periculos. Medicii recomandă, în schimbul apei cu bicarbonat, un pansament gastric care poate fi găsit în orice farmacie.
De asemenea, acest praf nu se adaugă niciodată în medicamente, deşi se găsesc tot felul de recomandări conform cărora efectele soluţiilor pentru decongestionarea nasului ar fi îmbunătăţite. Prin modificarea compoziţiei produselor chimice, acestea se alterează şi trebuie imediat aruncate sau distruse.
Unul dintre cele mai cunoscute trucuri din cosmetică bazate pe produse naturale este folosirea bicarbonatului pentru albirea dinţilor. Desigur, efectul prafului este de necontestat, însă folosirea lui prea des poate afecta dantura, dar şi gingiile, spun medicii stomatologi. Conform acestora, bicarbonatul trebuie diluat în apă înainte de a fi pus pe periuţa. Altfel, obiceiul va duce la slăbirea smaltului, dar şi la sângerarea gingiilor.
Şi persoanele cu tenul sensibil ar trebui să aibă mare grijă atunci când folosesc bicarbonatul de sodiu. Recomandat pentru curăţarea tenului, acesta poate fi periculos. Din acest motiv, este indicată consultarea cu un specialist în dermatologie.
Aşadar, indiferent de afecţiunea pe care doriţi să o trataţi este important ca medicul care vă are în evidenţă să ştie despre intenţia de a folosi bicarbonat de sodiu. Acesta vă va spune dacă este sau nu indicat să folosiţi acest produs.