Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei doar apă pentru 30 de zile. Urmarea e incredibilă

Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei doar apă pentru 30 de zile. Urmarea e incredibilă
Urmările vor fi incredibile dacă bei doar apă o lună de zile

Potrivit specialiștilor, este recomandat să consumăm cel puțin doi litri de lichide zilnic. Medicii spun că este vorba despre apă, deoarece aceasta este foarte importantă pentru o bună funcționare a organismului. Însă, unii consumam zilnic sucuri, cafea sau alte lichide, pe care le includem în cantitatea recomandată. Ce ar fi totuși dacă am renunța la ele și pentru o lună am consuma doar apă?

Ce se întâmplă în organism dacă bei doar apă pentru 30 de zile

Potrivit The Independent, Chris Bailey, care promovează un stil de viata sănătos și o organizare cât mai eficientă a timpului, a reușit să facă acest lucru, descoperit beneficiile pe care le putem obține, pentru sănătatea corpului nostru, consumând doar apă.

Un consum mai mic de calorii

Deși apa nu are calorii, nu putem spune asta și despre o sticlă de jumătate de litru de Coca-Cola, care are 210 calorii, sau despre o cană de cafea cu lapte și zahar, care are 40 de calorii. Apa hidrateaza organismul în mod eficient, însă nu același lucru se întâmplă și în cazul altor băuturi îndulcite, care au de cele mai multe ori un efect invers.

Apetit diminuat

Ni se întâmplă câteodată să simțim nevoia de a mânca ceva, având senzația de foame. Însă, potrivit studiilor, tot ce avem nevoie în acel moment este un pahar cu apă, deoarece setea și foamea transmit aceleași semnale nervoase către creier.

O mai bună funcționare a creierului

Potrivit Exquis.ro, corpul nostru funcționează mult mai bine atunci când este hidratat, cu atât mai mult creierul, care este format din 75-85% apă. Așadar dacă este hidratat, energia și concentrarea vor fi mai mari și durerile de cap vor dispărea.

Un metabolism accelerat

Oamenii de știință au descoperit că un pahar cu apă băut la prima oră, înainte de micul-dejun, accelerează metabolismul pentru întreaga zi. Este suficient să faci asta timp de o luna de zile în fiecare dimineață și metabolismul tău se va regla. O creștere de 30% a ritmului metabolic a fost înregistrată atât la femei, cât și la bărbați, după ce au consumat un pahar de apă timp de o lună.

O inimă sănătoasă

Un corp bine hidratat înseamnă și un sânge mai fluid. Așadar inima nu va mai fi nevoita să depună un efort mare pentru a-l pompa în tot organismul. Un alt studiu a arătat că cinci pahare de apă pe zi reduc riscurile de infarct miocardic cu până la 41%, comparativ cu un consum de două pahare zilnic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI