Sorana Cîrstea s-a aflat în fața celei mai mari performanțe din carieră, calificarea în semifinalele US Open 2023. Dar nu a putut trece de numărul zece mondial, Karolina Muchova. Tenismena din România a vorbit despre ce urmează pentru ea după ultimul Grand Slam al anului.
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la US Open în sferturile de finală. Ea a pierdut în fața Karolinei Muchova, din Cehia, în două seturi, 6-0, 6-3, după o oră și 39 de minute de joc. La finalul partidei, ”Sori” a vorbit despre ce urmează pentru ea până la încheierea sezonului.
Sportiva a dezvăluit că va reveni pentru câteva zile în România, după care va pleca pentru a evolua la turneele din Asia. Cel mai probabil ea va juca la Guangzhou (China), Tokyo (Japonia), Beijing (China) și Zhengzhou (China). De asemenea, în această toamnă va fi pe tablou la Transylvania Open, turneu programat la Cluj-Napoca, în perioada 14-22 octombrie.
„Urmează turneele din Asia, voi veni acasă câteva zile, iar apoi voi juca la 4 turnee din China și la Cluj-Napoca. Sezonul nu s-a încheiat aici, sper să iau tot ce a fost pozitiv în acest turneu și să continui să urc și pe final de sezon”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit Eurosport.
Pentru calificarea în sferturile de finală de la US open 2023, Sorana Cîrstea a încasat un cec în valoare de 455.000 de dolari. Cu premiul de la Flushing Meadows, Sorana Cîrstea se apropie de nouă milioane de dolari câștigate din tenis. Până la turneul american, ea strânsese în carieră premii în valoare totală de 8,48 milioane de dolari.
În plus, după meciul din sferturile de finală, Sorana Cîrstea va urca de pe locul 30 până pe poziția cu numărul 26 în clasamentul WTA. Cea mai bună clasare din cariera ei este locul 21, ocupat în luna august a acestui an.
Sorana Cîrstea a vorbit, la finaul partidei din sferturi, despre cât de grea a fost confruntarea cu Karolina Muchova și este de părere că că scorul este unul destul de dur și nu reflectă realitatea din teren.
”A fost un meci dificil, Karolina a jucat foarte bine, din cele mai întâlniri în seara asta cred că a produs cel mai bun tenis.
Cred că scorul este destul de dur pentru ceea ce s-a jucat. Am avut foarte multe mingi de break în primul set, foarte multe oportunități pe care nu le-am fructificat. Per total în seara asta cred că a jucat mai bine decât mine, merită victoria și a reușit să vină cu soluții la toate planurile mele și, din nou, un meci nu atât de dur cum o spune scorul”, a declarat Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea a mai jucat în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam în 2009, la Roland Garros.