Românii vor putea să asiste la slujba de Crăciun și vor putea celebra Crăciunul în acest an participând chiar și la slujbele de la miezul nopții din biserici.
În aceste condiții, este de așteptat ca situația de la Paști să nu se mai repete, ci chiar să fie total diferită. Reprezentanții autorităților și ai celor 18 culte religioase recunoscute de stat au stabilit la sfârșitul săptămânii un document bilateral în baza căruia vor funcționa cele peste 27.000 de lăcașuri de cult ce activează pe teritoriul țării. Activitatea va fi organizată în baza doctrinelor fiecărui cult, fără să intervină statul, cel puțin până la Paști, dacă evoluția pandemiei va fi ținută în condiții rezonabile. Slujbele vor putea fi ținute atât în interiorul, cât și în exteriorul lăcașilor de cult, însă și concomitent, dacă factorii religioși vor considera că se impune acest lucru. Preoții și liderii religioși vor trebui să se asigure că cei prezenți respectă regulile, adică masca pe nas și pe gură, păstrarea distanței de 2 metri între persoane, la interior și 1,5 metri la exterior, asigurarea dezinfectanților în biserici.
”Este un mare pas înainte , un mare plus fiindcă în sfârşit autorităţile şi reprezentaţii cultelor religioase au agreat împreună un plan de acţiune, care, în fond, vizează un scop comun, cel al binelui societăţii. Sper ca asemenea întâlniri să continue, ba la ele să invităm şi jurişti specializaţi pe drepturi religioase ca să fim şi mai bine informaţi şi intenţionaţi‘‘, a spus pentru impact.ro Viorel Iuga, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România.
Viorel Iuga a mai spus că, în baza protocolului, cei care vor încălca normele sanitare în vigoare vor fi traşi la răspundere. Premierul Ludovic Orban a spus de mai multe ori că nu va cere intervenţia forţelor de Poliţie şi Jandermerie în interiorul bisericilor.
Belgia a interzis desfăşurarea slujbelor religioase cu public până la 15 ianuarie, iar Franţa a repermis întoarcerea credincioşilor în biserici, după ce luna trecută ele au fost ţinute exclusiv de către preoţi. Printre altele, autorităţile franceze au solicitat ca numărul celor prezenţi să fie extreme de redus, cu o distanţare de şase metri între persoane.
Însă Italia, leagănul catolicismului, nu va permite în noaptea de Crăciun servicii religioase care să depăşească ora 22.00. Sfântul Scaun nu a precizat însă încă detaliile legate de celebrările din noaptea de Crăciun a acestui an, însă a anulat deja ceremonialul anual din 8 decembrie, din Piaţa Spaniei, din centrul Romei, un ceremonial dedicat Sf. Fecioare Maria, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul catolic care o aduce în prim plan pe mama lui Iisus.