18 dec. 2019 | 06:45

Ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie, după Brexit: Ministrul de Externe a oferit confirmarea

Știri generale
Ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie, după Brexit: Ministrul de Externe a oferit confirmarea

Într-o intervenție la Digi 24, Ministrul de Externe al României a încercat să explice situația în care se află românii din Marea Britanie. Care sunt drepturile lor după Brexit.

Alegerile recente din Regatul Unit oferă clarificări importante legate de un viitor Brexit. La ora actuală, nu mai există aproape niciun dubiu că acesta va avea loc pe baza unui acord foarte bine definit cu Uniunea Europeană. Conform respectivului acord, există foarte multe drepturi pentru cetățenii europeni care stau în Anglia, inclusiv pentru numărul foarte mare de români. Singura condiție este ca cei care își doresc rezidența în Marea Britanie să aplice pentru obținerea statutului de ședere. Termenul pentru acea acțiune este de 30 iunie 2021.

„Avem până în momentul de față peste 411.000 de români care au aplicat deja pentru acest „settled”, cei care sunt de peste 5 ani sau „pre-settled status”. Ambasada României la Londra acordă sprijin, în cazul în care este necesar. Până acum au fost câteva cazuri punctuale în care românii din Marea Britanie au solicitat acest sprijin și el a fost acordat. Trebuie spus faptul că aceste alegeri din 12 decembrie clarifică perspectiva ieșirii Marii Britanii cu Acord, pentru că asta este foarte important, un Acord de retragere, care prevede garanții pentru drepturile cetățenilor europeni, inclusiv pentru drepturile cetățenilor români”, a declarat Bogdan Aurescu, la Digi 24, întrebat ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie și dreptul lor de a locui în această țară.

bogdan-aurescu-mae

Ministrul de Externe a insistat pe faptul că, posibilitatea obținerii unui permis de ședere se aplică atât celor care se află deja în Anglia, cât și celor care intră în țară până la finele anului viitor.

„Practic orice cetățean român care, fie se găsește deja pe teritoriul Marii Britanii, fie care intră până la 31 decembrie anul viitor, poate să aplice pentru acest statut până la 30 iunie 2021. Prin urmare, sunt create premisele ca toți cei care doresc și care se află într-una din aceste situații să obțină „settled” sau „pre-settled status”. Cel din urmă este pentru cetățenii care nu îndeplinesc această condiție de 5 ani, dar toți vor beneficia de această acoperire a acordului de retragere care stabilește garanții pentru drepturile cetățenilor europeni. Vom continua să acordăm sprijin în măsura în care el ne va fi solicitat”, a explicat Aurescu.
 

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cele 4 zodii care vor fi în culmea fericirii după Crăciun. Viața acestor nativi se va schimba radical
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Veste bună pentru șoferi, la sfârșit de an. Va fi gratis în 2025. Decizia a fost luată
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Franciza Floria – oportunitate de afaceri cu parfum de profit
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro