Mulți credincioși vor să participe la pelerinajul Sf. Parascheva și în 2021, așa că primarul Mihai Chirica a anunțat ce o să se întâmple în luna octombrie. Românii care își doresc să meargă să se roage trebuie să afle noile informații.
Mihai Chirica a declarat că Sărbătorile Iașiului o să aibă loc în acest an, așa că credincioșii o să poată participa la pelerinajul religios Sf. Parascheva de la Catedrala Mitropolitană în luna octombrie. Primarul a menționat că o să fie respectate regulile impuse în contextul pandemic.
De asemenea, primarul Mihai Chirica a menționat că evenimentele religioase o să fie mult mai restrânse, doar că dreptul credincioșilor de a se închina nu poate să fie prejudiciat, așa că totul o să fie organizat într-un mod adaptat la pandemia de coronavirus.
„Sărbătorile Iaşiului vor fi organizate. Sărbătorile trebuie să ne desprindă de cotidian şi să ne arate că nu e nici al doilea, al treilea, al nouălea război mondial. Nu e niciun cataclism, nu a izbucnit niciun vulcan în centrul Iaşiului.
Ne putem permite o viaţă adaptată la condiţiile de pandemie. Nu facem UNTOLD, să fie clar, nu facem spectacole mari, nu facem Afterhills-uri, nu facem nimic.
Nu vrem să prejudiciem dreptul unui credincios de a se închina, dar asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi la ce măsuri luăm pentru a nu aduce şi un nivel de infectare mai mare”, a declarat primarul Mihai Chirica.
De asemenea, pentru a se ruga la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a participa la pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană din Iași, credincioșii o să fie nevoiți să respecte câteva reguli. Nu mai mult de 1.000 de persoane o să se afle în respectivul loc, iar măsurile de distanțare o să îi protejeze pe oameni.
Primarul Chirica a declarat că Mitropolia Moldovei și Bucovinei deja a cerut sprijin pentru credincioși atunci când vine vorba despre măști și dezinfectanți.
„Ne vom sfătui cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei care deja ne-a solicitat sprijinul pentru a le asigura dezinfectanţi, câteva zeci de mii de măşti, pelerine de ploaie, dacă va fi cazul.
Nu vor putea fi mai mult de 1.000 de persoane în spaţiul deschis, controlat, conform normelor în vigoare. Controlat înseamnă minim doi metri pătraţi de persoană, culoare de acces fără să se intersecteze unii cu ceilalţi.”, a mai spus Mihai Chirica.