Ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica. Mii de români sunt afectați
Suntem în a doua lună din 2023, iar la nivel național, cea mai mare companie de furnizare a energiei nu a emis clienților săi decât facturile pe luna iunie a anului trecut. Motivele, cel puțin din partea furnizorului, spun că de vină ar fi măsurile de plafonare impuse de guvern, dar și optimizarea sistemelor informatice, iar consumatorii așteaptă cu teamă restul de facturi. Mulți s-au întrebat ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica, având în vedere că mii de români sunt afectați.
Hidroelectrica și jocul „de-a șoarecele și pisica” cu clienții săi
După liberalizarea pieței de energie din 2020, Hidroelectrica, cea mai mare companie producătoare de energie și furnizor a statului se lăuda în iulie 2022 că avea cele mai mici prețuri la energia electrică distribuită consumatorilor casnici.
Așa cum relatam la acel moment (vezi aici), Hidroelectrica avea prețurile cuprinse între 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici cu consum mediu lunar mai mic sau egal cu 100 kW, 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus pentru cei cu consum mediu lunar între 100 kWh și 300 KWh inclusiv. Astfel că în luna iunie a anului trecut Hidroelectrica ocupa locul unu la cele mai mici prețuri.
Dar au început să apară problemele, și situația a fost generalizată la toți furnizorii, odată cu implementarea plafonărilor de prețuri, concret, aproapte toți furnizorii rămâneau fără lichidități, ca urmare a neplătirii de către stat a sumelor subvenționate din primele măsuri legate de prețul la energie, iar în unele cazuri, inclusiv la Hidroelectrica, li se cereau clienților să plătească în avans facturile de consum, deși teoretic nu aveau cum și nici de ce, baza de calcul pentru un consum în avans nefiind una general valabilă.
Atât Hidroelectrica, cât și ceilalți furnizori, dădeau vina pe guvernanți pentru această situație de criză și membrii ai Asociația Furnizorilor de Energie din România criticau dur instituțiile statului. Dar, în luna noiembrie a anului trecut, directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea spunea că „acum ne aflăm în plin proces de migrare a bazelor de date de pe fosta infrastructură pe noua infrastructură și din acest motiv vor fi anumite întârzieri”, dar nu numai atât. Hidroelectrica îi învăța pe clienții casnici cum să-și plătească eșalonat facturile încă neemise:
„(…) orice client poate solicita reeșalonare. Poate fi o reeșalonare la plată între 3-6 luni, astfel încât din punct de vedere efectiv al plăților să nu fie niciun fel de problemă și lucrurile să se desfășoare normal”, a mai spus directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea.
Dar în timp ce clienții companiei trăiesc cu grija zilei de mâine și întrebându-se ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica, membrii Directoratului și a Consiliului de Administrație Hidroelectrica își acordau bonusuri consistente pentru anul 2021, în contextul în care, conform raportului Curții de Conturi, „profiturile companiei, pe baza cărora s-au acordat aceste bonusuri uriașe, nu aveau legătură cu competitivitatea companiei pe piață și nici cu productivitatea, ci cu creșterea progresivă a prețurilor energiei electrice din piața românească.” Directorul Bogdan Badea și colegii săi își acordau bonusuri de 22.846 lei la care se adăugau și indemnizația fixă lunară de peste 90 de mii de lei.
Ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica astăzi?
Vine luna ianuarie a acestui an, lună în care clienții casnici ai companiei nu-și primeau nici măcar facturile pe luna iunie 2022, nu mai vorbim de factura curentă. Același Bogdan Badea, ieșea și explica românilor cum vor fi emise facturile companiei pe care o conduce, explicând că:
„Nu vor veni teancuri de 9-10 facturi. Procesul de facturare pentru perioada anterioară a început la Hidroelectrica, s-a facturat luna aprilie şi am luat decizia ca totuși facturile să nu vină într-un singur calup, ci să vină pe fiecare lună în parte, cu un anumit decalaj.
Facem asta pentru a încerca să diminuăm numărul de solicitări de eșalonare pe care le pot face clienții în cazul în care nu pot plăti contravaloarea facturilor. Există această posibilitate. Este afișată și pe site-ul Hidroelectrica, inclusiv formularele sunt acolo.”, anunță Bogdan Badea.
Cu alte cuvinte, deși facturile nu sunt emise pe ultimele 8 luni, clienții vor beneficia de o eșalonare a plății facturilor de 45 de zile, ca și cum Hidroelectrica, compania samariteană a statului, le face o favoare românilor. Au publicat, de asemenea, planificarea eșalonărilor de plată la facturile Hidroelectrica, pe site-ul companiei.
Așa cum spuneam, suntem deja în a noua lună de când Hidroelectrica nu a emis facturi, în aceeași situație fiind și cei de la Electrica, Enel și restul furnizorilor, majoritatea dând vina pe guvern și declarând că realizează „ o amplă acțiune de optimizare a sistemului informatic”.
Și cu toate astea, rămâne întrebarea zilei, „ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica?”, în contextul în care mii de români sunt afectați, iar așa-zisa eșalonare va pune și mai multă presiune pe buzunarele acestora, ținând cont de noile prețuri, chiar plafonate, și sumele finale de plată care vor fi extrem de mari.