Ce se întâmplă cu Culiță Sterp înainte de nașterea copilului său. Artistul nu mai poate EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
14 06. 2021

Culiţă Sterp (28 de ani), fost concurent al actualei ediţii Survivor România, competiție filmată de Kanal D, în Republica Dominicană, ne-a vorbit, pentru impact.ro, despre emoțiile copleșitoare pe care le are înainte de nașterea primului moștenitor.

„Am nişte emoţii cum nu cred că am mai trăit în viaţa mea!”

„Am decis, de comun acord, ca acest copil să vină pe lume în mod natural, atunci când o vrea el să vină. Adică vom evita, pe cât posibil, operaţia de cezariană. Termenul indicat de medic e, undeva, la jumătatea lunii iunie, dar nimeni nu poate spune cu exactitate. Până atunci, vă pot spune că am nişte emoţii cum nu cred că am mai trăit în viaţa mea. Niciodată nu mi-aş fi putut imagina că voi avea parte de asemenea emoţii!”, a declarat Culiţă Sterp, pentru impact.ro.

„Iubita mea şi pruncul se află într-o stare de sănătate foarte bună!”

Culiţă Sterp şi iubita lui se află, de mai bine de o săptămână, la Cluj, acolo unde li se va naşte băieţul, primul lor copil:

„Nu pot oferi prea multe date, fiindcă a fost o decizie comună cu soţia mea să nu facem asta. Dar pot să vă spun că atât Daniela, iubita mea, cât şi pruncul se află într-o stare de sănătate foarte bună!”, a mai adăugat Culiţă Sterp pentru impact.ro.

„Fac exerciţii de recuperare pentru genunchi și pentru coloana vertebrală”

Culiţă şi Daniela, viitoarea mămică, se cunosc încă din anii de liceu, unde au fost colegi, însă, pe vremea aceea, adică în urmă cu mai bine de zece ani, Culiţă fiind mai timid pierduse bătălia cu preferatul de atunci al Danielei. Între timp, el a trecut printr-un mariaj eşuat, cu Carmen de la Sălciua, una dintre vocile cunoscute ale muzicii de petrecere din zona Ardealului. Culiţă s-a întors, din Republica Dominicană, cu diverse probleme de sănătate.

„Fac tot felul de exerciţii de recuperare, atât pentru genunchi, cât şi pentru coloana vertebrală. Trebuie să fiu în formă, pentru micuţ, nu?”, glumeşte el.

Pe de altă parte, perioada de recuperare arată că probele prin care trec concurenţii emisiunii „Survivor” sunt solicitante, atât fizic, cât şi psihic. Nu doar Culiţă Sterp a avut de tras, după cele cinci luni şi jumătate de competiție, pe lista accidentaților aflându-se Cătălin Moroşanu și Jador.