Sărbătorile de iarnă s-au terminat, iar românii bat la porțiel graniței de vest să plece din țară. Vama Nădlag în aceste zile este plină de mașini care așteaptă să reintre sau să plece din țară. Cozile au ajuns de câțiva kilometrii, românii așteptând ore bune pentru a putea intra sau pleca in țară.
Deși în plină pandemie, iar țările europene au restricții de călătorie, în Vama Nădlag s-au format cozi interminabile. Multe dintre cozile s-au format pe 2 ianuarie și pe 3 ianuarie, pe sensul de ieșire din România.
Sunt mulți cetățeni români care acum, la începutul de an, sunt nevoiți să se întoarcă în țările unde s-au stabilit și au joburi. Conform unui comunicat dat de Poliția de Frontieră, la Vama Nădlag II au fost adevărate ambuteiaje de circulație. Ofițerii vamali au fost nevoiți să redirecționeze șoferii către alte puncte de frontieră, având în vedere numărul mare de mașini, mai ales la punctul de trecere spre Ungaria.
”În data 02.01.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control peste 45.100 persoane, cetățeni români și străini, cu aproximativ 15.000 mijloace de transport (dintre care 4.300 automarfare).
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 17.700 persoane cu 6.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 27.400 persoane cu 8.500 mijloace de transport.”, se spune în comunicat.
Numărul mare de autoturisme au determinat redirecționarea către alte puncte de trecere a frontierei de vest, la Vama Nădlag. În tot acest timp Poliția de Frontieră și-a intensificat și cercetările la nivelul punctelor de frontieră. Astfel s-au descoperit:
”Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 20.700 de persoane şi 8.000 de mijloace de transport (1.500 automarfare). Din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 18.000 de persoane cu 6.600 mijloace de transport.
În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Vama Nădlag II, judeţul Arad şi PTF Petea, judeţul Satu Mare (pe aici au trecut peste 5.300 persoane, din care 4.800 pe sensul de ieșire şi aproximativ 1.700 de mijloace de transport).
Astfel, în continuare, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:
- pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
- pe raza jud. SatuMare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.”, se mai spune în comunicat.