Nu s-au întors de mult în fermă, dar deja fac legea aici. După ce au tremurat de frig, au dormit în ploaie și au îndurat o foame cruntă, bandiții Gabi Toader și Giulia Nahmany vor prelua conducerea fermei de astăzi. Porunca Mihaelei Rădulescu nu a fost primită cu brațele deschise de ceilalți concurenți. Elena Chiriac: „Nu cred că se suportă pe ei înșiși, dar unul pe celălalt?!”.
Giulia Nahmany și Gabi Toader au fost primii eliminați din Fermă, în urma voturilor din partea colegilor. Verdictul trist, dat chiar în primele zile ale competiției, a venit și cu o oportunitate: cea de a mai rămâne în luptă, dar în alte condiții. Cei doi au fost trimiși în pădure, unde au fost nevoiți să-și facă un acoperiș, să-și improvizeze o toaletă și un duș.
S-au luptat cu fiecare competitor ieșit din Fermă în urma duelurilor și de fiecare dată au câștigat. În aceeași formulă, după multe nopți grele în pădure, foame și frig, au revenit în gospodăria din Cocani, spre surprinderea tuturor.
La scurt timp după venirea lor a avut loc un nou duel, de această dată între actorii Paul Diaconescu și George Burcea. Bandiții nu au putut fi nominalizați pentru a fi trimiși în ring, însă, oricum, artiștii numiți aveau să-și plătească unele polițe. Cel care a părăsit ferma a fost Paul.
În această seară, urmează noi misiuni și aventuri. Sosirea Mihaelei Rădulescu le va aduce concurenților una dintre cele mai mari surprize de până acum: bandiții vor forma primul cuplu care va conduce activitatea săptămânală. Și dacă șocul nu era destul de puternic pentru ceilalți din casă, gazda emisiunii de la PRO TV le-a mai dat o veste care le-a ridicat cu siguranță tensiunea: toți fermierii, cu excepția Andreei Antonescu, care are imunitate, vor fi servitori.
După cum era de așteptat, dat fiind că bandiții nu au legat prietenii nici cu orășenii, nici cu sătenii, primele ore ale noului mandat au adus și primele conflicte între fermieri și șefii gospodăriei. Gabi va fi direct în ceea ce privește respectarea regulilor pe care le-a impus împreună cu Giulia.
„Pe tura mea nu se iubește. Gagicăreala…seara în pat!”, a spus bucătarul.
Atitudinea sa nu va fi văzută cu ochi buni de Elena Chiriac, care nu se va feri să își spună opinia despre Gabi. Concluzia trasă de sportivă este că: „Nu cred că se suportă pe ei înșiși, dar unul pe celălalt?!”.