Dosarul în care Mario Iorgulescu a fost aczuat că a ordonat răpirea și torturarea unui bărbaat ia acum o turnură neașteptată, iar judecătorii l-ar putea scoate basma curată pe unul dintre interlopii din clanul Calu.
Astfel că, potrivit Spynews.ro, Marcel Pascu, unul dintre liderii grupării de tip mafiot Calu, care de ani buni acționează în Capitală fără a fi deranjați de autorități, a reușit să îi impresioneze pe magistrații care judecă dosarul răpirii și torturării unui tânăr care l-a deranjat pe Mario Iorgulescu. Acum, după ce l-au scos nevinovat pe Iorgulescu Jr., judecătorii iau în calcul și două variante, menite să îl salveze de la pușcărie pe Marcel Pascu, și anume, să invoce prescripția sau să schimbe încadrarea juridică a faptei.
De asemenea, Marcel Pascu a fost achitat și de către instanța de fond, astfel că, dacă judecătorii de la Curtea de Apel vor ajunge la concluzia că faptele de care se face acuzat s-au prescris, sentința atacată de procurori nu va putea fi schimbată.
În urmă cu patru ani, Dragoș V., cel care a încasat o bătaie gravă de la membrii clanului Calu, a declarat în fața anchetatorilor că întregul scandal a pornit de la un împrmut pe care îl oferise lui Mario Iorgulescu, și anume, suma de 3000 de euro, pentru ca acesta să își închirieze un apartament, împrumut pe care Mario Iorgulescu refuza să îl mai returneze. Bărbatul a susținut că atunci a fost invitata de MArio în apartamentul său, pentru a ”discuta”, însă când a intrat pe ușa locuinței, a avut parte de un coșmar.
Astfel că, liderii clanului Calu, care se aflau în casa lui Mario Iorgulescu, l-au bătut crunt pe Dragoș, cu un ciocan, până i-au scos dinții, apoi l-au torturat, smulgându-i bucăți de carne de pe picioare. Interlopii i-au oferit apoi dinții căzuți la pachet, pentru amintire. Conform victimei, totul s-a petrecut sub privirile unor femei, care se aflau în casa lui Mario.
Potrivit Poliției, atât Mario Iorgulescu, cât și alte nouă persoane, au fost acuzate că ar fi încercat prin violență să îl facă pe bărbat să retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal.
”Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au exercitat acte de violenţă şi au lipsit de libertate în mod ilegal un bărbat, ulterior încercând să-l determine, prin constrângere şi corupere, să-şi retragă plângerea şi declaraţiile formulate„, se menţiona într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Mario Iorgulescu, Gabriel Francisco Pascu, Marcel Pascu şi Vasile Pascu au fost cercetaţi pentru lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului. Aufost trimişi în judecată, uletrior, iar magistraţii au stabilit că Mario Iorgulescu este curat ca lacrima, astefel că l-au achitat.