Președintele francez Emmanuel Macron și Kremlinul au făcut marți declarații contradictorii cu privire la rezultatul unei întâlniri cu miză mare cu președintele rus Vladimir Putin pe tema Ucrainei. Cei doi lideri s-au întâlnit luni, la Moscova, timp de peste cinci ore, pentru a discuta despre criza ucraineană, declanșată de Putin care a masat peste 100.000 de soldați în apropierea granițelor țării.
Nici Macron, nici Putin nu au anunțat vreun acord, dar un oficial de rang înalt de la Elysée a declarat ulterior reporterilor că liderul rus s-a angajat să nu întreprindă „noi inițiative militare ” – pentru a fi contrazis de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, câteva ore mai târziu.
Ulterior, Elysée a dat înapoi, spunând că angajamentul de a nu lua noi inițiative militare a fost doar discutat – și nu convenit – la întâlnire.
Cu toate acestea, marți, la o conferință de presă cu președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy la Kiev, Macron a insistat că a primit asigurări din partea lui Putin pe frontul militar.
„Mi-a spus că nu va iniția o escaladare și cred că acest lucru este important”, a declarat Macron.
„Având în vedere situația actuală, Moscova și Parisul nu ar fi putut ajunge la niciun acord. Este pur și simplu imposibil”.
De asemenea, Elysée afirmase că un alt rezultat al întâlnirii a fost un angajament potrivit căruia trupele rusești care participă la un exercițiu militar în Belarus se vor întoarce în Rusia după încheierea exercițiului – un aspect reluat și de Macron marți.
La întâlnirea celor doi au existat și mesaje subliminale. În spatele lui Vladimir Putin s-a aflat statuia țarului Alexandru I, cel care l-a învins pe Napoleon în Rusia. Victoria rușilor împotriva francezilor în 1812 a fost una extrem de importantă.
Liderul rus a vrut să transmită un mesaj subliminal, poziționând statuia chiar în spatele lui, adică în raza vizuală a președintelui francez.
Macron a declarat, după întâlnire, că există timp și posibilitatea de a păstra pacea și stabilitatea în Europa.
„Suntem amândoi conștienți de gravitatea situației și de necesitatea, în interesul tuturor, de a găsi calea ca să păstrăm pacea și stabilitatea în Europa.
Cred cu putere că încă este timp. Dialogul istoric și strategic pe care l-am construit în timpul ultimilor ani poate continua și de aceea am căzut de acord să ne întâlnim la Moscova.
Am avut discuții fructuoase, substanțiale, concentrate pe tensiunile actuale și căile de dezescaladare, cum ar fi garanțiile de natură să asigure securitatea și stabilitatea pe continentul nostru”, a spus Macron.