Noul an se pare că aduce ”cadouri”. atât Președintelui Klaus Iohannis, cât și celorlalți demnitari ai statului, odată cu anunțul creșterii salariului minim pe economie pentru anul 2020. Salariul minim pe economie crește de la 1 ianuarie la 2.230 de lei, supraacciza de 7 eurocenți la carburanți dispare, iar în București proprietarii de mașini mai vechi vor plăti o taxă de poluare.
Dacă în 2019, la începutul anului, salariul președintelui Klaus Iohannis ajunsese la 24.960 de lei, echivalentul sumei de aproximativ 5.000 de euro, cu 2.160 de lei mai mult faţă de anul 2018, datorită creșterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2020, de anul acesta, Președintele va primi suma de, aproximativ, 27.000 de lei, contravaloarea în euro fiind de aproximativ 5,649 euro.
Conform aceleiași măriri de salariu minim, majoritatea demnitarilor statului vor avea parte de o mărire salarială cu aproape 2.000 de lei, în condițiile în care Guvernul avea de gând să le plafoneze. Legea în acest sens a fost atacată de social-democrați la Curtea Constituțională. Așa că odată cu majorarea salariului minim, au fost recalculate și salariile oamenilor de stat. Creșterea salariului minim aduce beneficii și altora, mai ales demnitarilor.
Reprezentanții Guvernului au anunțat că nu există o plafonare a veniturilor acestora la nivelul din 2019. Dacă CCR nu se va pronunța asupra legii care le plafona salariile, cel puțin în luna ianuarie, ei ar putea încasa salarii majorate prin raportarea la noul salariu minim. Reamintim faptul că Ministrul de Finanțe anunța la finele lui 2019 creșterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2020, la 2.230 de lei, plus scăderea accizelor la carburanți, creșterea alocațiilor copiilor, majorate cu 100% din rata inflației și multe alte modificări legislative în mai toate domeniile.