Ce să nu pui în borcanul cu murături. Greșeala pe care o fac milioane de românce în fiecare toamnă

de: Mariana Olteanu
29 08. 2023

Murăturile sunt nelipsite din cămara fiecărei gospodine. Însă, o parte dintre acestea se întreabă cum pot obține murăturile perfecte. Ei bine, se pare că există o serie de greșeli pe care gospodinele le pot evita. Află, din rândurile de mai jos care sunt acestea.

Ingredientul pe care nu trebuie să-l pui niciodată în murături

Pentru obținerea unor murături perfecte e necesar să respectăm anumite reguli. O bună parte din gospodine nu țin cont de acestea. Iar, din acest motiv pot da greș cu preparatul.

Chiar și micile detalii contează. Spre exemplu și apa pe care o folosim are o importanță deosebită. E necesar să nu punem murăturile în apă de la robinet. Dacă nu respectăm această regulă, există riscul ca zeama să nu rămână limpede. Și aspectul acestora ar putea avea de suferit.

În cazul în care nu avem alte alternative, putem fierbe apa de la robinet. Specialiștii recomandă fierberea apei cu o zi înainte, iar mai apoi utilizarea ei în rețeta pentru murături.

Te-ar putea interesa și: Câtă sare se pune la un litru de apă pentru murături. Multe gospodine greșesc, de asta se înmoaie și zeama devine tulbure

Ce tip de sare se folosește?

Pe lista lucrurilor la care trebuie să fim atenți se află și sarea. Este indicat să folosim o sare specială pentru murături, care se găsește în comerț. Foarte multe gospodine folosesc sarea de masă. Însă, aceasta conține un ingredient care ar putea ruina murăturile.

Experții vin și cu explicația. Se pare că sarea de murături are rolul de a preveni formarea bulgărilor dar și menținerea sării fine. Acest aditiv va face ca apa din borcan să arate tulbure. Iar, foarte puține persoane își doresc acest lucru.

Te-ar putea interesa și: Nu mai pune zahăr în castraveţii muraţi. Aşa vor rămâne crocanţi până primăvara

Și borcanele au un rol important în realizarea unor murături ca la carte. E necesar ca acestea să fie sterilizate corect. În caz contrar, apa va fi una tulbure iar în momentul în care deschidem borcanul acesta va avea un miros neplăcut.

De asemenea, e important ca borcanele cu murături să stea la loc răcoros. Mai mult, acestea trebuie să stea la loc răcoros. În cazul în care acestea stau la temperaturi mari, sunt șanse mari să apară floarea și mucegaiul într-un timp destul de scurt.

Te-ar putea interesa și: Cât oțet se pune la castraveți, de fapt. Greșeala banală pe care o faci atunci când pregătești murăturile