Sorina, micuța care a fost adoptată de soții Săcărin, stabiliți în America, a avut parte de o primire călduroasă în noua ei casă. Fetița a avut parte de o petrecere mare, alături de familia care a luat-o în grijă, și de un mesaj special. „Bine ai venit, Sorina!”, este mesajul trecut pe tortul de la petrecere.
Cazul Sorinei, fetița de opt ani din Baia de Aramă, a fost îndelung mediatizat, după ce micuța a fost luată cu mascații din casa în care a fost crescută de un asistent maternal. În urma cererii de adopție, micuța a ajuns apoi la soții Săcărin, stabiliți peste Ocean, care și-au arătat astfel interesul pe cale legală să se ocupe de creșterea și educația fetiței.
Primele imagini, alături de noua ei familie din America, au ieșit la iveală și o surprind pe Sorina la o petrecere mare, la care au luat parte apropiați ai cuplului Săcărin. Aceștia au ținut să-i facă o primire călduroasă micuței în căminul de peste hotare. „Bine ai venit în USA, Sorina!”, este mesajul cu care a fost întâmpinată fetița în vârstă de opt ani. Fotografiile de la petrecerea organizată au fost publicate pe site-ul spynews.ro.
Ramona Săcărin, mama adoptivă a Sorinei, a vorbit despre motivele care i-au determinat-o să facă procedurile legale pentru ca Sorina să ajungă în familia lor. „Avem o fetiță de 11 ani și un băiețel de 4 ani și jumătate și ne-am hotărât să adoptăm un copil din câteva motive. Principalul a fost că am fost bucuroși de cât de bine ne-a mers în ultimii 15 ani, soțul e plecat în America de 20 de ani, eu de 15 ani, și toate lucrurile au mers aliniate parcă de Dumnezeu. Am avut servicii foarte bune, am mers la școli și le-am terminat foarte bine, avem doi copii minunați, fetița noastră cea mare este considerată un copil supradotat. Am fost foarte fericiți de tot ce ni s-a întâmplat până acum și am vrut și noi să plătim mai departe, să întoarcem bucuria asta, să o dăm la loc. Pe lângă doi copii mai încăpea și al treilea. Un alt motiv a fost că avem o istorie de adopție în familie, și mama mea a fost adoptată când era mică, și ne-am gândit să ducem istoria mai departe și poate și copiii noștri s-o ducă mai departe. A mai fost o întâmplare, pe la cinci ani fetița noastră a jucat într-o piesă de teatru rolul unui orfan. Era prima dată când auzea de orfani și a venit acasă tulburată și ne-a spus de ce nu mergem și noi să luăm un orfan. Asta a venit așa ca o confirmare a gândurilor pe care le aveam și la un an după aceea ne-am apucat de această procedură. Am luat contact cu o agenție, am completat documentele, conform statului american, ca să devenim familie adoptatoare, apoi toată partea internațională, Comisia de la Haga, a durat ani. Apoi am devenit familie adoptatoare în România”, a povestit Ramona Săcărin într-un interviu pentru romania.europalibera.org.