Ce s-a întâmplat cu fiul Zinei Dumitrescu după decesul creatoarei de modă
Fiul Zinei Dumitrescu nu va beneficia de nicio miștenire de la mama sa. Care este motivul pentru care creatoarea de modă nu i-a lăsat nimic fiului ei.
Zina Dumitrescu a fost incinerată, pe data de 31 martie, în urma unei decizii a lui Cătălin Negreanu, fiul său. În plus, acesta a impus o serie de interdicții celor care s-au aflat la crematoriul din Capitală în onoarea mamei sale, dar pentru care a fost aspru criticat.
Tot atunci a ieșit la iveală și motivul pentru care fiul creatoarei de modă nu va beneficia de absolut nimic din averea strânsă de Zina Dumitrescu pe parcursul vieții.
De ce nu va primi fiul Zinei Dumitrescu nicio moștenire
Motivul pentru care Cătălin Negreanu nu va beneficia de nimic din moștenirea lăsată de mama sa, este pentru că acesta nu și-a mai vizitat mama de cel puțin patru ani, cel puțin așa afirmă Ioan Casian, directorul căminului de spital care a găzduit-o pe Zina Dumitrescu.
„În anul 2011, Cătălin Negreanu a internat-o pe mama sa la azilul Casa Snagov, iar de atunci a vizitat-o de câteva ori. Zina Dumitrescu și-a găsit alinarea în brațelor celor care au fost plătiți să o îngrijească”, a declarat Ioan Casian.
Directorul azilului: „Fiul Zinei nu are drept la moștenire!”
„Din punct de vedere juridic, nu mai are dreptul la aceasta. Legal, el era obligat să aibă grijă de părinte. Dacă nu, va fi dezmoștenit. El știe că eu i-am plătit datoriile la cimitir și că mă voi ocupa și de înmormântare”, a mărturisit Ion Cassian, directorul casei de bătrâni din Ghermănești, acolo unde Zina Dumitrescu și-a petrecut ultimii opt ani de bătrânețe.
De asemnea, Ion Cassian a mai declart că fiul creatoarei de modă intenționează să vândă și câteva terenuri: „Din ce știu, un singur teren era intravilan. Fiul său nu a putut vinde nimic, pentru că era luat împreună cu o prietenă de-a Zinei. Și nimeni nu se bagă să cumpere doar o cotă parte.”