O mai știți pe Tanța, colega de emisiune a lui Teo Trandafir? Celebra actriță și om de televiziune a dispărut o vreme de pe micile ecrane, dar a revenit în forță și îi merge mai bine decât niciodată. S-a schimbat complet în ultimii ani și a ajuns să fie de nerecunoscut.
Nuami Dinescu, recunoscută de către telespectatori sub numele de „Tanța”, s-a făcut remarcată când a apărut în emisiunea găzduită de Teo Trandafir cu mulți ani în urmă. A dispărut o bună perioadă din lumina reflectoarelor, dar s-a întors cu forțe proaspete după o lungă pauză.
Acum, celebra actriță va reveni pe micile ecrane odată cu începerea noului serial „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”. Aici, Tanța o va aduce în atenția publicului pe Cocuța, care are rolul de menajeră în locuința lui Victor Pop (interpretat de Matei Negrescu), personajul principal al serialului.
Nuami Dinescu a slăbit considerabil în ultimul timp. Actrița a început un stil de viață sănătos și a ajuns de nerecunoscut, după ce a scăpat de 25 de kilograme. A fost o luptă grea, a avut nevoie de susținere, dar a reușit.
„Psihologul te ajută să îți echilibrezi puțin emoțiile, pentru că cei mai mulți dintre noi mâncăm emoțional, mâncăm pe stres, mâncăm mai mult decât ne trebuie.
Eu am 1,55 m și orice jumătate de kilogram se simte. Am și căzut de foarte multe ori, aveam niște probleme cu genunchiul, și toată lumea îmi zicea că trebuie să mai dau jos un pic”, povestea actrița.
Tanța a primit multe lovituri grele de-a lungul anilor, dar niciuna nu a făcut-o să se dea bătută. Actrița, ce joacă în noul serial de la Antena 1, “Lasă-mă-mi place! Camera 609”, nu s-a putut bucura vara trecută de un concediu adevărat, pentru că problemele au ținut-o pe loc.
Află și: Nuami Dinescu are probleme de sănătate. Actrița a ajuns pe mâna medicilor: „Știți cum e?”
În timpul ei liber, a avut grijă de pisica ei bolnavă, diagnosticată cu insuficiență renală, dar și de ea. Actrița are probleme la genunchi încă de la vârsta de 30 de ani, în urma unui incident de la un spectacol.
De atunci, este nevoită să umble pe la medici pentru recuperări, pentru că durerile sunt insuportabile dacă nu le ține în frâu. Este activă, stă mult în picioare și nu poate risca să ajungă la pat. Astfel, a preferat să rezolve problemele medicale și a renunțat la concediu.
„Vara asta am avut 3 săptămâni concediu și, pentru că nu aveam unde să plec în 3 săptămâni, am ales să mă duc să-mi fac niște fizioterapie la un genunchi pe care l-am trântit. Cu mulți ani în urmă, am avut un spectacol la Ploiești, în “Inimă de câine”, și aveam o secvență în care cădeam în genunchi.
La 30 de ani nu te gândești că îți damblagești genunchiul, m-am mai împiedicat de două ori în niște dale din București și “la revedere”. Și din când în când trebuie să-l duc și pe el, să-i facă acolo un pic de fizioterapie, kineto mai fac eu singură”, a dezvăluit actrița pentru Unica.
Nuami Dinescu nu a avut niciodată o viață ușoară. A provenit dintr-o familie cu o situație materială precară și, ca să ajungă acolo unde și-a dorit, a făcut sacrificii. A terminat un liceu de construcții și ani buni a muncit pe șantier, ca să poată supraviețui în București.
Citește și: Viața grea trăită de Nuami Dinescu înainte de a fi actriță. Ce meserie grea avea: ”Munceam și 12 ore”
Cea mai mare dramă a actriței a fost, însă, la 27 de ani. Din cauza unui stil de viață haotic, a unor răceli puternice, s-a ales cu probleme grave de sănătate. Tanța a fost atunci la un pas de moarte, dar un medic bun a salvat-o.
Pentru viața ei, a plătit un mare preț: nu a mai putut face copii. A primit cu greu această veste, care a marcat-o pentru totdeauna, dar a fost recunoscătoare medicului care i-a mai dat o șansă și s-a bucurat de atunci de tot ce i-a ieșit în cale.
„E o poveste lungă, niște complicații de la răceli repetate, mers la școală în frig, în cizme, fără pantaloni… M-a salvat un medic bun, profesorul Alexandrescu de la Polizu, fără el azi eram oale și ulcele. Tot el mi-a spus, la 27 de ani, că am scăpat cu viață, mai ales că nu erau atâtea metode de investigație ca acum.
Era 1990, februarie, minerii bântuiau prin București, eu pe la ATI. Atunci am înțeles de la bunul meu doctor că o să fiu bine, dar n-o să mai pot avea copii. Și mi-a spus multe lucruri care m-au ajutat mult”, a mărturisit Nuami Dinescu pentru FANATIK.