Ce pune Jamila în sarmale de au gustul perfect. Ingredientele folosite de cea mai cunoscută gospodină din România

de: Corina Oprea
19 10. 2023

Jamila este una dintre cele mai cunoscute bucătărese din România. Specialista este iubită de o mulțime de oameni pentru talentul ei în bucătărie și oferă cele mai bune sfaturi în domeniu. Geanina Staicu-Avram a dezvăluit cum faci cele mai bune sarmale și care este secretul pentru ca acestea să iasă perfecte.

Secretul Jamilei pentru cele mai bune sarmale

Se apropie sărbătorile și ne pregătim deja meniul pentru marile evenimente. Nelipsite de pe listă sunt sarmalele, unul dintre cele mai iubite preparate. Jamila a vorbit despre cum trebuie să faci acest preparat ca să iasă ca la carte.

Bucătăreasa a dezvăluit cele mai mari secrete, care fac sarmalele perfecte. Pentru a prepara cele mai delicioase sarmale, Jamila spune că este esențial să amestecăm, în egală măsură, carne de vită și de curcan. Este crucial să fim atenți la proporțiile utilizate și să acordăm o grijă deosebită etapei de călire a cepei.

Nu este necesar să o rumenim prea mult; trebuie doar să o lăsăm câteva minute pe foc, în timp ce adăugăm orezul și boiaua, care vor transforma cu totul gustul preparatului nostru. Important este să călim bine ceapa, ca să evităm problemele digestive.

„La sarmale facem o combinaţie de carne de vită şi de curcan, dar şi puţină grăsime de curcan şi ies foarte gustoase. Eu călesc puţin ceapa şi orezul înainte să le amestec cu carnea, ideea e să nu prăjim ceapa, ci doar să o călim, asta nu înţeleg unii oameni.

Ideea e să călim ceapa cât să nu ne facă rău, noi călim foarte puţin ceapa şi orezul şi cu puţină boia şi chiar schimbă gustul, e mult mai gustoasă. ”, a explicat Jamila.

Cum să faci sarmale zemoase

Unii oameni se tem că sarmalele vor ieși uscate din cauza cărnii de vită. Jamila spune că este, însă, respectarea proporțiilor. Dacă ții cont de împărțirea corectă a cărnii și fierbi sarmalele suficient, vor ieși ca la carte.

Vezi și: Cum se conservă frunzele de viță pentru la iarnă. Așa o să ai cele mai bune sarmale de Crăciun

Bucătăreasa a explicat că folosește, de cele mai multe ori, foi de viță pentru sarmale. Când există ștevie, nu ezită să opteze pentru ea, pentru că i se pare că aroma acesteia este una de-a dreptul specială.

“Noi folosim şi foi de viţă, iar vara chiar foi de ştevie. Eu pun şi condimente marocane, am avut invitaţi şi chiar au simţit că e ceva diferit în sarmale, dar au fost foarte gustoase.

Şi nu ies niciodată uscate chiar dacă folosesc carne de vită, pentru că de asta se feresc mulţi oameni să gătească sarmale cu carne de vită, dar eu îi asigur că dacă respectă proporţiile nu se va întâmpla acest lucru”, a mai dezvăluit bucătăreasa.

Jamila recomandă să fim atenți și la cât de sărate sunt foile de varză. Dacă gustul este unul prea intens, recomandă să le ținem în apă rece pentru cel puțin două ore, ca să scăpăm de excesul de sare.

Trucuri pentru cele mai bune sarmale

Alegerea frunzelor de varză potrivite pentru sarmale este esențială; evită cele cu cotor și nervura principală groase, deoarece acestea pot face frunzele casante și dificil de folosit. Optează pentru frunze subțiri pentru a obține cele mai bune rezultate.

Află și: Ce pune Cătălin Scărlătescu în oala cu sarmale. Așa vor avea o aromă aparte

Înainte de a le utiliza pentru împachetarea sarmalelor, este important să ții frunzele de varză murată în apă rece pentru a le desăra. Astfel, se va evita ca gustul de varză să domine și să acopere aromele cărnii și condimentelor.

Pentru a obține sarmale pufoase, este recomandat să înăbușiți ușor orezul și ceapa în apă cu ulei înainte de a le adăuga în compoziția de carne.

Adăugarea unui morcov ras în compoziție va conferi sarmalelor un gust deosebit.

Evită excesul de orez în sarmale, deoarece acesta poate duce la o textură tercioasă. O cantitate mică de orez, cam o ceșcuță pentru un kilogram de sarmale, este suficientă.

Dacă dorești o compoziție mai consistentă în sarmale, poți adăuga un albuș de ou bătut în amestecul de carne, ceapă și orez.